Cîrja lui Ponta şi mărirea lui Dragnea

Victor Ponta nu a avut niciodată controlul total asupra PSD, aşa cum l-au avut, de pildă, Adrian Năstase în fruntea guvernului şi Ion Iliescu în primele mandate la Cotroceni. Ponta a fost manevrat de baronii partidului sau de politicieni cu mare influenţă, cum ar fi socrul său Ilie Sîrbu. Şi candidatura sa la preşedinţie a fost mai degrabă o directivă a baronilor care se ştiau cu sabia Justiţiei deasupra capului. Pierderea fotoliului de la Cotroceni, în urma înfrîngerii umilitoare de către Klaus Iohannis, se pare că nu l-a afectat prea mult.

Ponta a încercat să impună la conducerea partidului şi în funcţii înalte apropiaţi din generaţia sa şi o cohortă de rude de sînge sau rude prin alianţă. A fost o mişcare neinspirată, sau datorată stilului său autoritar, care şi-a dovedit eşecul după ce mai mulţi dintre aceştia au intrat în vizorul DNA. Primul premier în funcţie împotriva căruia DNA a început urmărirea penală s-a agăţat cu înverşunare de fotoliul de la Palatul Victoriei şi atunci cînd preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia.

După ce Parlamentul nu a dat dezlegare ca acesta să se pună la dispoziţia DNA, păstrîndu-şi imunitatea, şeful Guvernului s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD. Prilej, probabil mult aşteptat, ca Liviu Dragnea, condamnat în prima instanţă de ÎCCJ, să fie ales preşedinte interimar, cu o majoritate zdrobitoare, pînă la congresul partidului programat să aibă loc în septembrie, anul acesta.

Din acest moment, Guvernul s-a pus practic la dispoziţia partidului. Ce vrea PSD va fi literă de lege pentru Ponta. Un singur exemplu este recenta rectificare bugetară, prin care Dragnea a obţinut mai mulţi bani pentru primării şi consilii judeţene, altfel spus pentru agenţii electorali care vor determina scorul partidului la alegerile locale şi parlamentare din 2016.

PSD îl păstrează pe Ponta în funcţia de premier pentru a nu pierde guvernarea, însă acesta va trebui să execute orice directivă a partidului. Este pentru prima oară în istoria guvernării PSD cînd guvernul e la mîna partidului. Cîrja lui Ponta, cu care acesta îşi sprijină piciorul operat, nu îşi găseşte corespondent politic şi în deciziile partidului. Dacă PSD va ajunge la concluzia că trebuie să se descotorosească de el, nu va ezita să o facă, chiar şi trecînd în opoziţie. UNPR are şi el un cuvînt de spus, vrea mai multă putere în guvern, acest mesaj fiind transmis şi prin absorbţia partidului lui Dan Diaconescu.

Prilejul oportun pentru a pune în practică această variantă ar fi, probabil, congresul din septembrie. În sondajele de opinie, premierul este sub preferinţele pentru partid. Dragnea nu va ezita să speculeze această realitate, bazîndu-se şi pe controlul pe care îl are asupra baronilor, în care aruncă cu bani publici pentru investiţiile acestora în afaceri cu statul.

UNPR are şi el un cuvînt de spus, vrea mai multă putere în guvern, acest mesaj fiind transmis şi prin absorbţia partidului lui Dan Diaconescu, dar şi prin interimatul generalului Oprea în fruntea Guvernului. Partidul lui Oprea s-a lipit întotdeauna de tabăra puterii. În situaţia, ipotetică, în care PNL va veni la guvernare înainte de alegeri, nu o va putea face decît cu sprijinul UNPR, dacă acesta va primi asigurări că va deţine mai multe portofolii de miniştri, mai multe funcţii de conducere în companiile de stat, în instituţii publice etc.

Dragnea declară că se va ocupa de reconstrucţia partidului, că PSD va intra în dialog şi colaborare cu Opoziţia şi cu preşedintele Iohannis. La modul declarativ, afirmaţiile sale sînt de bun augur şi dacă ar fi puse în practică am consemna o premieră în politica românească. Dar nu cumva şi Ponta a făcut asemenea afirmaţii? Ba mai mult, nu a semnat el un pact de colaborare instituţională cu fostul preşedinte Traian Băsescu?

E bine aşadar să aşteptăm faptele. Iar dintre aceste afirmaţii să ne îndoim în primul rînd că va avea loc o reconstrucţie a PSD, care de 25 de ani s-a dovedit un partid nereformabil, dominat de clientelism, de cumetrii civile între politicieni şi afacerişti penali, de atragerea electoratului prin demagogie şi promisiuni mincinoase, nesustenabile în realitate.