1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Căile ferate germane aspru criticate

Alina Kühnel29 decembrie 2004

Conducerea Deutsche Bahn a intrat în colimatorul opiniei publice germane după o serie de eşecuri.

https://p.dw.com/p/B2Ui
Trenurile germane se lasă, din ce în ce mai des, aşteptate.
Trenurile germane se lasă, din ce în ce mai des, aşteptate.Imagine: AP

Concernul continuă să piardă anual mililarde de euro, datorită managementului deficitar şi cheltuielilor greu de justificat. Numai pentru întreţinerea şinelor, Deutsche Bahn cheltuieşte anual de la bugetul de stat miliarde de euro. Iar rezultatele se lasă aşteptate. Călătorii sunt nemulţumiţi de condiţiile oferite şi mai ales de întârzierile din ce în ce mai fracvente.

Conducerea concernului respinge însă toate acuzaţiile. Pentru întreţinerea şinelor nu s-au cheltuit decât ...1,2 miliarde, spun managerii Deutsche Bahn. Iar reparaţiile au fost mereu finalizate cu bine. Societate cu capital majoritar de stat, compania de transport feroviar se bucură de sprijinul politicienilor la cel mai înalt nivel. Înşuşi cancelarul Schröder a garantat de nenumărate ori justeţea deciziilor conducerii Deutsche Bahn, atunci când acestea erau îndelung criticate.