Călătorii în infern, dedicate unui român

A călătorit în zone de conflict, precum Somalia, în ţări izolate cum este Coreea de Nord sau în regiuni din Pakistan, unde sărăcia este inimaginabilă. A transformat aceste călătorii în poveşti despre oamenii obişnuiţi, care îi ajută pe cei siliţi să trăiască în astfel de regiuni.

Mai puternic decât toţi politicienii maghiari şi români

Tradusă acum şi în limba română, cartea sa „Călătorii în infern” (ed.Curtea Veche, 2009), este o carte despre oamenii-îngeri care lucrează în acele iaduri aflate pe pământ. Eroi moderni şi necunoscuţi.

Cu atât mai uimitoare este dedicaţia pe care o poartă cartea jurnalistului maghiar: „Lui Petre Cozma, în memoria lui Marian şi tuturor celor care cred că oamenii pot fi fericiţi, chiar dacă sunt săraci”.

Aflat la Bucureşti, Tvrtko Vujity a spus ascultătorilor Deutsche Welle povestea unuia dintre eroii săi:

„Această persoană este domnul Petre Cozma, tatăl handbalistului Marian Cozma, care a fost ucis în 8 februarie 2009. Ungaria s-a schimbat în acele zile. Au fost zile tragice, în care puteam auzi strigându-se furios „stop crimelor ţiganilor”. Mulţi oameni credeau sau simţeau că această minoritate este vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat. Au fost marşuri şi demonstraţii. Toată lumea îi căuta pe criminali. Erau aceştia ţigani sau nu? Şi acea persoană, care avea dreptul să fie cea mai furioasă persoană din lume, tatăl lui Marian Cozma, a venit la noi şi ne-a vorbit despre pace. Ne-a spus: „nu incendiaţi întreaga pădure; mai bine să plantăm în această pădure câţiva copaci noi; şi atunci când nepotul meu va fi mare îl voi aduce la Veszprem să joace în echipa tatălui său”. Eu cred că Petre Cozma a făcut pentru prietenia dintre maghiari şi români mai mult decât au făcut mulţi politicieni în mulţi ani. Dacă el ar fi spus atunci ceva rău, dar de înţeles, ar fi apărut multe probleme. Dar el ne-a vorbit despre pace. Eu nu sunt la fel de puternic precum Petre Cozma şi el este unul dintre eroii mei. Toată lumea ştie în Ungaria ce a făcut el şi aş vrea ca acest lucru să fie cunoscut şi în România”.

Putem noi să fim trişti?

Pielea lui Tvrtko este netedă, piele de om tânăr, dar ochii sunt bătrâni, ochi de om care a văzut multă durere. Unul dintre cei trei copii ai jurnalistului este o tânără fată din Somalia, fiica unor prieteni ucişi din motive rasiale.

Samira a fost violată şi bătută cu bestialitate apoi abandonată într-un lagăr de refugiaţi unde Tvrtko a găsit-o şi a înfiat-o:

„Samira este totul pentru mine şi vă voi spune de ce. E o fată frumoasă, zâmbitoare şi fericită acum. După ce părinţii ei au fost ucişi, după ce a fost rănită şi violată, ea zâmbeşte şi, dacă poate face aşa ceva după ce i s-a întâmplat, putem noi, cei din Europa de Est, să fim trişti? Ce fel de probleme avem? Că a câştigat un partid alegerile, nu celălalt? Că şeful meu e prost? Că întârzie autobuzele? Gândiţi-vă însă puţin la viaţa acestei fete şi vom realiza că problemele noastre, fie în Ungaria fie în România, nu sunt probleme adevărate”.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu