Prieteni periculoşi sau cinici traficanţi de oameni

Cifrele nu spun niciodată totul. Dar ele ne permit să ne dăm seama de dimensiunile unui fenomen. Iată o astfel de cifră: numai în luna iulie, frontierele externe ale UE au fost traversate de 107.500 de refugiaţi. Informaţia a fost furnizată de agenţia europeană de pază a frontierelor Frontex. Cei mai mulţi dintre refugiaţi au apelat cândva în drumul lor la serviciile unor călăuze. Ceea ce ne îndreaptă spre alte cifre: 71 de morţi prin asfixiere într-o dubă descoperită la finele lunii august în Austria; aproximativ 500 de refugiaţi înecaţi în faţa coastelor Libiei tot la finele lunii august şi 800 înecaţi în apropierea insulei italiene Lampedusa în luna aprilie. În total, potrivit agenţiei ONU pentru refugiaţi UNHCR, anul acesta şi-au pierdut viaţa mai bine de 2400 de persoane în timp ce încercau să traverseze Mediterana.

Am vrea să cunoaştem şi o altă cifră: cât câştigă cei care îndeasă oameni disperaţi în ambarcaţiuni improprii, pentru a-i lăsa apoi în voia soartei sau în camioane de marfă fără aerisire. Dar aceste sume nu pot fi decât estimate. Iar o astfel de estimare ne-a fost pusă la dispoziţie de structura ONU pentru combaterea drogurilor şi criminalităţii, UNODC. Această instituţie presupune că se câştigă anual 150 de milioane de euro din introducerea ilegală în Europa a refugiaţilor. Dar această cifră nu mai este de actualitate, fiindcă pleca de la premisa sosirii în Europa a numai 55.000 de refugiaţi anual. Conform unei aritmetici simple, traficanţii de oameni au câştigat numai în iulie anul acesta 300 de milioane de euro de pe urma ocupaţiei lor criminale.

Vorbim deci despre o afacere importantă. Şi despre o piaţă pe care poate oricine lesne pătrunde, după cum subliniază Tuesday Reitano, membră a Global Initiative Against Transnational Organised Crime. Pentru DW, criminalista a povestit că există călăuze de ocazie, care pentru 1500 de euro iau în maşină unul sau doi refugiaţi, pentru a-i transporta de la Calais, în Franţa, la Dover, în Marea Britanie.

De aceea, lupta împotriva traficanţilor de oameni poate fi asemuită cu lupta împotriva balaurului căruia îi cresc alte şapte capete în locul celui retezat cu doar o clipă în urmă. Michael Rauschenbach, responsabil în cadrul Europol pentru combaterea crimei organizate, împărtăşeşte şi el această opinie. Dar subliniază, pentru DW, că este necesară cunoaşterea amănunţită a modului în care operează bandele de traficanţi de oameni. "Este important să se centralizeze în cadrul Europol informaţiile legate de bandele de traficanţi de oameni şi de crimă organizată existente în statele de provenienţă ale migranţilor, existente în ţările de tranzit şi în ţările de destinaţie ale imigranţilor", a evidenţiat el. În baza acestor informaţii, Europol poate, în colaborare cu ţările UE, să desfăşoare anchete coordonate împotriva bandelor de traficanţi. "Noi nu vrem să-i capturăm într-un loc anume din UE sau din afara UE, ci vrem să-i capturăm în totalitate. În aşa fel încât să nu scape niciunul dintre ei, nici măcar cei care trag sforile din umbră. În plus, vrem să le confiscăm şi banii", a declarat responsabilul Europol.

Arestările sunt o picătură dintr-un ocean

Europol consemnează câteodată şi succese. Aşa de pildă a anihilat la sfârşitul lunii iunie o reţea chinezească de traficanţi de oameni care opera în Spania. La începutul lunii iunie a arestat în Germania mai mulţi traficanţi de oameni iar în martie a arestat 77 de membri ai unei bande de traficanţi de oameni, activă în întreaga Europă. Dar aceste succese sunt minore, comparativ cu amploarea fenomenului. Poliţiei îi este greu să se infiltreze în acele reţele, fiindcă sunt constituite aproape în exclusivitate din oameni de aceeaşi naţionalitate. De regulă, nigerienii nu acceptă să fie călăuze pentru sirieni şi nici sirienii pentru africani, explică Reinato. Iar banii nu se transferă prin sistemul bancar, ci prin alte căi care nu lasă urme.

Traficul de oameni este o afacere tot mai profitabilă. Războiul civil din Siria împinge sute de mii de oameni spre Europa. Alţii fug de prigoane de tot felul. Mulţi alţii speră într-un viitor mai bun în nordul bogat al continentului. Acasă în ţara lor nu mai văd nicio şansă. Criminalistul italian Andrea di Nicola a pus punctul pe i când a descris fenomenul traficului de persoane ca pe o piaţă stimulată de masiva cerere provenită din partea unor oameni disperaţi. Pentru DW, el a povestit ce i-au spus unii migranţi cu care a stat de vorbă. "Dacă stau acasă, mor. Numai dacă apelez la un traficant de oameni am o şansă. Ştiu că pot să-mi pierd viaţa cu acea ocazie, dar mai bine mor pe drum decât să mor acasă", i-au declarat migranţii.

Două sisteme total diferite

Criminalista Tuesday Reinato a explicat că există diferenţe notabile între diversele rute spre Europa. Imigranţii din vestul Africii plătesc în avans pentru fiecare etapă în parte a călătoriei. "De aceea, ei sunt şi cei mai periclitaţi, fiindcă traficanţii au deja banii în buzunar, indiferent dacă "clienţii" lor ajung la destinaţie sau nu." Sirienii tratează altfel cu traficanţii. Suma convenită se plasează într-un loc neutru, care le este dezvăluit traficanţilor abia atunci când migrantul a ajuns la destinaţie sau la capătul etapei respective.

Refugiatul sirian Alaa Houd a povestit pentru DW cum a fost periplul său din Turcia în Grecia. "A trebuit să depun mai întâi banii pentru transport la o casă de schimb valutar: 1150 de euro. Banii ar fi stat acolo o săptămână, urmând ca la capătul ei fie să-i recuperez eu, fie să-i ridice un intermediar. Dacă nu am fi pornit la drum în termen de o săptămână, aş fi putut să-mi recuperez banii. Casele de schimb valutar percep pentru asta un comision de 50 de euro de persoană".

Smartphone-ul a devenit indispensabil pentru refugiaţi

Refugiaţii fac schimb de informaţii privind căile de pătrundere în Europa. De aceea, sunt cu toţii dotaţi cu telefoane mobile moderne. Pe facebook ei găsesc evaluări privindu-i pe diverşii traficanţi şi, mai bine sau mai puţin bine camuflate, oferte avansate de traficanţi. Totodată, există şi sfaturi cum se poate pătrunde în Europa renunţând complet la serviciile traficanţilor de oameni.