Calcul politic sau solidaritate?

Că politica de dezvoltare e strâns legată de interesele politicii externe - este un adevăr binecunoscut deja de la bun început. De îndată ce fostele colonii europene din Africa şi Asia şi-au redobândit independenţa, cele două superputeri, SUA şi URSS, s-au străduit să-şi asigure loialitatea proaspetelor state prin intermediul unor ajutoare substanţiale de dezvoltare. Astfel a fost extins războiul rece până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Alte ţări, precum Franţa, erau cunoscute pentru modul în care îi mituiau pe dictatorii dubioşi din fostele colonii, cu ajutorul unor fonduri de dezvoltare generoase. În trecut, liderii politici nu îndrăzneau decât rareori să vorbească atât de deschis despre rolul politicii de dezvoltare în politica externă, ca în prezent. Bernd Eisenblätter, directorul executiv al Asociaţiei pentru cooperare tehnică (GTZ), consideră că instituţia sa este şi un instrument al politicii de securitate :

"Constatăm că numărul regimurilor instabile nu este neapărat în scădere. Gândiţi-vă numai la ţări ca Afganistanul, Sudanul sau Republica Democrată Congo. În acelaşi timp, numărul conflictelor e ridicat. Cauzele acestora nu pot fi combătute doar cu ajutorul politicii de securitate clasice. Ele trebuie contracarate în primul rând prin intermediul unei politici durabile de dezvoltare ".

Afganistanul - un caz special ?

În momentul în care, la 11 septembrie 2001, o mână de terorişti au demonstrat vulnerabilitatea superputerii SUA, concomitent, ei au dat de înţeles Occidentului că pericolul nu mai vine din ţările emergente sau concurente, ci din partea unor state fragilizate, ruinate. Afganistanul, fieful reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit nu doar o ţintă militară ci şi unul din principalii beneficiari ai unei masive asistenţe de dezvoltare.

Ţara de la poalele Hindukuşului este însă şi un spaţiu de experimentare a unui nou tip de cooperare între politica de dezvoltare, politica externă şi politica de securitate. Organizaţiile umanitare conlucrează cu militarii şi cu forţele poliţieneşti în cadrul aşa-numitelor Provincial Reconstruction Teams - echipe regionale de reconstrucţie.

Soldaţii îşi asumă adesea sarcini care ţin de domeniul unor misiuni civile clasice. Este încă un motiv pentru care guvernele occidentale ar coopta cu entuziasm organizaţiile nonguvernamentale în misiunea lor de reconstrucţie. Însă acestea se împotrivesc. De ce - explică Jürgen Lieser de la asociaţia organizaţiilor nonguvernamentale VENRO :

"Problemele de securitate crescânde cu care ne confruntăm în ultimii ani, se datorează şi faptului că misiunile militare şi cele civile au fost amestecate. Prin urmare, rebelii din Afganistan nu mai pot deosebi între forţele combatante şi organizaţiie umanitare pro-occidentale, deoarece ei sunt convinşi că organizaţiile umanitare pactizează cu forţele occidentale de ocupaţie".

Competiţie pe continentul negru

E greu de spus dacă Afganistanul, unde politica externă, intervenţiile militare şi asistenţa de dezvoltare interferează, este un caz special sau un caz exemplar. Majoritatea fondurilor germane de dezvoltare iau , în mod tradiţional, calea Africii, un continent în care Germania nu s-a făcut remarcată prin urmărirea propriilor interese. Dennis Tull, expertul Fundaţiei Germane Ştiinţă şi Politică, pentru continentul african, e de părere că angajamentul Germaniei aici s-a limitat până în prezent doar la politica de dezvoltare. În ultimii ani, situaţia s-a schimbat. Unele state au înregistrat o creştere a economiei. De cealaltă parte, odată cu India şi China, au apărut noi concurenţi pe piaţa africană a asistenţei de dezvoltare. Iar Germania se află abia la începutul unei politici africane mai complexe.

Autor:Bölinger Matthias/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Rodica Binder