1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Calea bancrutei

Petre M. Iancu16 mai 2012

Ce efecte ar putea avea alegerile anticipate greceşti? Panica din bănci, posibila revenire la drahmă ca "sinucidere de frica morţii" după cum scrie Die Zeit şi alte consecinţe ale haosului elen domină presa.

https://p.dw.com/p/14wKo
Imagine: Reuters

„Europa tremură de frica noilor alegeri”, titra miercuri Die Welt. E vorba, fireşte, de cele de la Atena.

Anticipatele greceşti şi consecinţele lor potenţial catastrofale monopolizează atenţia întregii bresle jurnalistice. Fiindcă, după cum aflăm din acelaşi ziar conservator german, extrema stângă, în speţă uniunea radicală, de stânga, intitulată Syriza, care cere să se pună capăt politicii de austeritate, ar putea deveni principala forţă politică.

Corolarul acestei situaţii este că, potrivit cotidianului berlinez, „experţii financiari văd Grecia pe drumul falimentului de stat, bursele pierd şi moneda euro cedează”.

Istoricul Michael Stürmer semnează în acelaşi ziar un instructiv editorial intitulat „Călcâiul lui Ahile”, care actualizează sensul câtorva concepte şi mituri importante pe care omenirea le datorează anticei Ellade. Vechii greci ne-au dăruit „nu doar ideea democraţiei, ci şi noţiuni precum criza, demagogia, catastrofa şi apocalipsa…Giscard d’Estaing, pe-atunci preşedinte al Franţei, a înlăturat de la masa negocierilor europene toate obiecţiile privind aderarea Greciei, afirmând că tocmai ţara lui Platon nu poate rămâne pe dinafară”.

Or, potrivit istoricului german, liderul parizian uitase pesemne că Platon n-a fondat doar celebra Academie, prima instituţie purtând acest nume, ci i-a slujit cu abnegaţie şi tiranului din Siracuza.

„Ideea politică a monedei comune urma să asigure Europei echilibrul, prosperitatea şi ponderea în lume. Or criza datoriilor suverane, care s-a transformat în Marea Recesiune pune moneda comună la o încercare grea, al cărei deznodământ, din cauza Greciei, e încă neclar”.

Ţine de logica tragediei „ca personajele să-şi accelereze inevitabilul destin, încercând să facă totul spre a scăpa de el”, mai notează jurnalistul german. Care avertizează faţă de absenţa unor ingrediente esenţiale necesare democraţiei când e să nu se transforme în demagogie. E vorba în primul rând de autodisciplină, de simţul echilibrului şi de ideea viitorului”.

Articolul sugerează că Uniunea Europeană ar putea sucomba ca Ahile, marele erou grec al războiului troian, din pricina vulnerabilităţii călcâiului său elen.

Şi Süddeutsche Zeitung e muncit de presimţiri negre. Prima pagină a ziarului de stânga bavarez trimite nu doar la anticipatele greceşti şi la cuvântul „tragedie”, rostit de preşedintele grec Papoulias, potrivit căruia „iunie ar putea deveni o lună tragică” ci şi la Pactul pentru creştere, hapul prescris Europei de Francois Hollande.

Şi Frankfurter Allgemeine Zeitung abordează învestirea şi aproape concomitenta vizită la Berlin a noului preşedinte al Franţei. Semnalând că premierul numit de Hollande e un expert în chestiuni germane, ziarul din Frankfurt consemnează, nu fără o doză de pesimism, că, pentru stânga franceză din care provine noul lider, Pactul Fiscal ar reprezenta un „dictat” al cancelarei.

Ziarul deplânge şi faptul că social-democraţii germani din opoziţia de stânga, de a căror susţinere are nevoie Merkel pentru ratificarea în Bundestag a Pactului Fiscal, au sărit în barca revendicărilor franceze şi solicită şi ei, mai nou, un pact suplimentar al creşterii economice. Or, cu toţii sunt siliţi să cadă la pace, „pentru că un dezacord îndelungat între Paris şi Berlin ar împinge zona euro spre marginea prăpastiei.