1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Calm, plictiseală, dar şi acuzaţii dure în Bundestag

Vlad Draghicescu / ARD9 aprilie 2014

Dezbaterea generală din Bundestag nu a avut aproape nimic în comun cu încleştările verbale din ultimii ani. Puterea zdrobitoare pe care o deţine în Parlament, parcă i-a răpit spiritul combativ Angelei Merkel.

https://p.dw.com/p/1BeVS
Imagine: picture-alliance/dpa

Katja Kipping, co-preşedintă a Partidului Stângii, n-a primit multe aplauze nici măcar din rândurile colegilor de partid. În discursul ei, Kipping a acuzat-o pe Merkel că "ignoră clivajele sociale din Germania, lupta împotriva sărăciei, precum şi faptul că de prosperitate se bucură doar cei puţini şi oricum foarte bogaţi".

În plus, a mai spus reprezentanta Stângii, tranziţia de la energia fosilă la cea ecologică s-a împotmolit din cauza politicii guvernului german. O politică despre care Kipping spune că divizează continentul european.

Mai degrabă plictisiţi decât atenţi, cancelara şi vicecancelarul, Sigmar Gabriel (SPD) au continuat să discute, în şoaptă, unul cu celalalt. Când a luat însă cuvântul, Merkel a declarat sec: "Încercarea de a discuta despre fapte a eşuat în mod categoric".

Haushaltsdebatte im Bundestag 9.4.2014
Frank-Walter SteinmeierImagine: picture-alliance/dpa

Aceasta a fost singura replică pe care Angela Merkel a considerat de cuviinţă să i-o ofere antevorbitoarei. A urmat apoi obişinuita laudă adusă activităţii guvernului federal, care n-a ratat nici revirimentul economic la care ar asista Germania, nici reducerea datoriei publice, "cu toate că acest lucru nu înseamnă că nu vom mai face datorii", după cum a declarat şefa cancelariei berlineze. "Înseamnă, însă, că investim în viitorul ţării noastre".

Mai exact, spune Merkel, guvernul federal îşi va îndrepta atenţia către domenii esenţiale pentru Germania, precum educaţia, cercetarea, transporturile, energia şi IT-ul. În acest sens, guvernelor de land li s-au promis ajutoare financiare. "Bugete solide, creştere economică şi locuri de muncă sunt pilonii cei mai importanţi ai societăţii", a mai spus Angela Merkel în încercarea de a justifica graba cu care Berlinul doreşte introducerea salariului minim, reformarea sistemului de pensii şi legea dublei cetăţenii.

În replică, ecologista Katrin Göring-Eckhardt a acuzat-o pe Merkel că toate aceste iniţiative se fac pe spinarea tinerilor şi săracilor din Germania, dar şi fără a se ţine cont de mediu. Prin urmare, a spus Göring-Eckhardt, guvernul este lipsit de viziune şi iresponsabil. "Aveţi 504 mandate în Parlament, însă, sinceră să fiu, în aceste 100 de zile de când există marea coaliţie, nu am auzit nicio idee nouă. Tot ce puteţi face este să apăraţi cu multă pasiune lucruri pe care nu le puteţi defel plăti", a mai punctat parlamentarul ecologist.

Katja Kipping
Katja KippingImagine: picture-alliance/dpa

Marea majoritate din Bundestag este interesată doar de păstrarea puterii, atât Uniunea CDU/CSU, cât şi SPD, nefăcând altceva în afară de servirea propriei clientele politice, crede Katrin Göring-Eckhardt.