Calmul politic s-a reinstaurat în Bucureşti

Situaţia s-a răsturnat spectaculos după ce un consilier PSD, anterior oponent neîmblînzit, a votat în favoarea primarului Traian Băsescu. Primarul avea nevoie de două treimi în Consiliu, majoritate pe care a obţinut-o graţie acestei dezertări. Grupul social-democrat a boicotat votul, argumentînd că proiectul lui Băsescu privitor la pasajul rutier Basarab este prea scump şi că ar fi nevoie în prealabil de un referendum.

Subiectul pasajului Basarab a fost aprig disputat şi în campania electorală. Contracandidatul lui Traian Băsescu s-a opus acestui proiect, propunînd desfiinţarea Gării de nord şi mutarea ei în locul Gării Basarab, caz în care pasajul proiectat de Băsescu nu şi-ar mai fi avut rostul. În realitate bucureştenii nu au putut asista la o dezbatere publică serioasă asupra acestor subiecte. De aproape patru ani se discută în termeni pur politici şi partizani. Partidul Social Democrat care cîştigase în anul 2000 majoritatea în Consiliul Capitalei îşi propusese să distrugă cariera lui Traian Băsescu şi atunci s-a opus unor proiecte pe care anterior le aprobase. Adică mai înainte ca tensiunea dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu să devină atît de acută. De altfel Guvernul însuşi aprobase proiectul. Aşa se face că finanţarea de la mari bănci europene a fost suspendată şi risca să se pieardă definitiv.

Traian Băsescu a perseverat totuşi şi chiar a cheltuit o parte din bani în avans. Dacă nu ar fi reuşit acum să obţină aprobarea Consiliului, PSD ar fi avut împotriva lui o armă politică importantă. La alegerile din iunie, Traian Băsescu a cîştigat cu o majoritate nesperat de mare, învingînd un candidat onorabil, dar care greşise legitimînd boicotul consilierilor PSD.

Victoria aceasta a lui Traian Băsescu are însă şi un gust amar. Se vede acum că mulţi ani s-au pierdut în zadar din cauza unei orbiri partizane. Şi nu este singurul caz din perioada post-comunistă. În aceeaşi categorie de acte politice boicotate în mod iraţional intră restaurarea proprietăţii private, privatizarea fabricilor falimentare, închiderea minelor nerentabile, acordarea drepturilor cuvenite minorităţilor naţionale şi încă multe altele. În 2004 putem constata că aceeaşi oameni care s-au baricadat pe poziţii conservatoare au fost convinşi de trecerea timpului şi de presiunile externe că este cazul să se schimbe. Dar preţul l-a plătit din greu întreaga societate românească.