"Calul nu mănâncă salată de castraveţi"

Când industriaşul berlinez Werner von Siemens a acceptat să participe, la Frankfurt, acum fix 150 de ani, într-o sâmbătă, spre seară, la o reuniune a Societăţii de Fizică, pentru a asista la prezentarea unor aparate care pot reproduce electric tonurile muzicale, nu avea cum să îşi imagineze dimensiunea istorică a momentului la care avea să asiste. Nici atunci când învăţătorul Johann Philipp Reis a rostit cuvintele "Calul nu mănâncă salată de castraveţi" nu a înţeles ce cotitură în evoluţia tehnologiei se producea chiar sub nasul lui.

"Telegraful muzical", o jucărie

În invitaţia la evenimentul intitulat "Despre reproducerea sunetelor la anumite distanţe prin intermediul curentului galvanic" se vorbea despre "aparatul manufacturat pe care domnul Reis îl aduce spre vizionare şi căruia îi spune telefon". În grădina Institutului Senckenberg din Frankfurt, o rudă de-a lui Reis citeşte, în faţa unui microfon pâlnie, propoziţii dintr-o carte. În sală, învăţătorul ţine la ureche un mic dispozitiv şi aude - e drept, nu foarte limpede - cele citite de partenerul de conversaţie aflat în grădină. Reproduce cuvintele, după care cineva din asistenţă se repede afară şi constată cu surprindere că, în mare, vorbele rostite de Reis în sală coincid cu cele citite în grădină. Nu era clar ce, anume, nu mănâncă respectivul cal - dar era limpede că era un cal care nu mânca ceva.

După un prim moment de entuziasm, seara alunecă spre deziluzii. Reis, pe de o parte, se aştepta la o apreciere sporită a ideii sale şi chiar la o susţinere financiară. Asistenţa, pe de altă parte, nu îşi putea imagina ce funcţiune poate avea acest aparat. Era o vreme în care telegraful tocmai îşi trăia gloria în Europa şi fascina prin viteza de transmitere a mesajelor. "Telegraful muzical" sau "telefonul", cum îi spunea Reis maşinăriei sale, nu era decât "o jucărie". Putea, eventual, folosi divertismentului.

Sigur, s-a speculat mai târziu, respingerea ar fi putut fi generată şi de caracterul de outsider al lui Reis: nu era membru al Societăţii de Fizică din Frankfurt; nici măcar nu făcea parte din lumea ştiinţifică germană a epocii. Era, pur şi simplu, fiul unui brutar ajuns, la rândul lui, dascăl într-un târg din estul actualului land Hessa. Or, un astfel de personaj nu putea emite pretenţia unei revoluţii tehnologice.

Gloria lui Bell

Momentul a fost consemnat, însă, în documentele societăţii din Frankfurt, descrierea telefonului, făcută de Reis, circulând în mediile academice. În perioada următoare, profesorul-inventator a fost invitat să facă mai multe demonstraţii, nu doar în spaţiul german. În următorii ani, modele ale aparatului au ajuns în Marea Britanie, în Statele Unite şi la curtea Ţarului Alexandru al II-lea, unde, graţie comunităţii ştiinţifice locale, aparatul a început să primească o serie întreagă de îmbunătăţiri.

Impulsul final a fost dat, însă, dincolo de Ocean, unde scoţianul Alexander Graham Bell a profitat de o serie de invenţii şi inovaţii, înlocuind sursele galvanice de curent cu principiul inducţiei electromagnetice, ceea ce a permis transmiterea cursivă (sub formă de unde şi nu de impulsuri) a sunetelor şi, implicit, o linearitate a comunicării.

Johann Philipp Reis nu a mai putut, din păcate, asista la progresul invenţiei sale. În ianuarie 1874, cu un an înainte de reuşita lui Bell, Reis este răpus de tuberculoză, lăsându-şi familia într-o situaţie economică deloc fericită.

Pe 26 octombrie 1877, la fix 16 ani de la prezentarea de la Frankfurt, directorul general din epocă al poştei purta, la Berlin, prima convorbire telefonică de pe teritoriul Germaniei. Iar primul producător de telefoane în serie a fost tocmai industriaşul care nu se arătase deloc entuziasmat, la Frankfurt, cu 16 ani înainte - Werner von Siemens.

Autor: Cristian Ştefănescu / FR, SdZ, ag
Redactor:Petre M. Iancu