1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cancelarul-rază-de-soare

Cristian Ştefănescu2 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1lw
Cea de-a cincea vizită a cancelarului federal Gerhard Schroeder în China a început, ieri, cu semnarea a 11 acorduri de cooperare politică şi economică. Între subiectele aduse în discuţie, unul atinge o coardă foarte sensibilă a Beijingului: drepturile omului.

Curcubeul de la Bucureşti este, la Peking, rază de soare. Cu cuvintele premierului chinez, Wen Jibao: "Gerhard Schroeder ne vizitează de fiecare dată iarna. Dar, de fiecare dată, străluceşte soarele. De aceea este o vizităă a razelor de soare".

Cu puţin timp înainte trecuseră, pe bandă rulantă, documentele ce trebuiau semnate. Unsprezece la număr, deopotrivă politice şi economice. De la deschiderea a două noi consulate generale (la Frankfurt pe Main, respectiv, Chengdu) pînă la protecţia reciprocă a depunerilor de capital, trecînd prin exploatarea în cooperare a surselor alternative şi regenerative de energie. Pentru dezvoltarea pieţei chineze a locuinţelor a fost înfiinţată o bancă mixtă de credit, partener german fiind Schwaebisch Hall. Iar gigantul turistic TUI ţinteşte trei obiective: să aducă turişti germani în orientul chinez, să aducă, deopotrivă, chinezi înspre Europa şi, nu în ultimul rînd, să le ofere chinezilor oportunitatea de a face turism în propria lor ţară.

În ce priveşte spinoasa problemă a drepturilor omului, Gerhard Schroeder a reuşit să obţină reluarea dialogului iniţiat în 1999 pe tema statului de drept: "Continuarea dialogului legat de statul de drept este foarte important pentru noi pentru că în această dezbatere pot fi incluse şi abordate toate semnele de întrebare care ne preocupă - atît pe noi cît şi societăţile noastre", a apreciat cancelarul federal.

Ministrul federal de Justiţie, Brigitte Zypries a explicat că interesul principal este orientat spre dreptul administrativ, spre cel al muncii dar şi spre cel civil. În plus, între universităţile din cele două ţări se oficializează schimbul de studenţi - la fel cum, pentru prima oară, dezbaterile pe tema "drepturile omului" se instituţionalizează.

Tot la capitolul cooperare politică, să remarcăm afirmaţia lui Schroeder: Germania, a explicat cancelarul, va respecta principiul unei singure Chine şi nu va livra arme Taiwanului. "Ştim din proprie experienţă ce înseamnă să trăieşti într-o ţară divizată", a argumentat premierul de la Berlin.

Pe de altă parte, Guvernul federal nu găseşte nici un impediment în vederea livrării, către China, a instalaţiei de plutoniu de la Hanau. Cererea oficială a fost făcută, în prima zi, de către premierul Wen Jibao. Schroeder, care se află astăzi la Canton, a refuzat să confirme direct folosind, în schimb, negarea negaţiei: "nu se pare că ar exista ceva ce ar sta împotriva" transferului instalaţiei dezasamblată din landul Hessa către China. În acelaşi context, cancelarul a ţinut să puncteze: "Avem de-a face astăzi cu o altă Chină decît cea din vremea Pieţei Tien An Men"; ceea ce, a completat oficialul german, înseamnă că a venit vremea suspendării embargoului european asupra livrărilor de arme către China.