Cand hotii striga hotii (Opinie)

Seful serviciului secret, Maior, a confirmat declaratiile presedintelui, care evidentiase ca n-a avut habar de eventualele ilegalitati despre care se presupune ca ar fi "impodobit" raporturile dintre Mircea Basescu si interlopul condamnat la ani grei de temnita.

Juridic, Traian Basescu e, deocamdata, curat ca lacrima. Practic, presedintele e nevinovat. Politic ar trebui sa fie inatacabil. Dar moral nici presedintele nu a facut in acest scandal cea mai buna figura pe care o putea face fratele unui om banuit de un delict penal precum traficul de influenta, (una, eventual imaginara, pentru ca fapta pare sa nu se fi produs, iar banii platiti pasamite intru influentarea justiei ar fi fost, culmea, returnati). Profilul deloc agreabil al unui ins cu care fratele sau intretinea relatii prea apropiate ca sa fie bine, politic, pentru presedinte nu e si n-a fost cine stie ce secret. Iar ca sef al CSAT, Traian Basescu ar fi trebuit sa fie edificat, in baza rapoartelor primite de le serviciul secret, cu privire la posibila complicitate cu crima organizata a lui Bercea Mondialul, cel ajuns sa se incuscreasca, vai, cu fratele sau.

Prin urmare, desi Traian Basescu nu e raspunzator pentru faptele vreunui membru al familiei sale, iar sangele apa nu se face, se poate pune intrebarea cat de inteleapta e perpetuarea raporturilor cu o rubedenie, cu care, date fiind invecinarile ei scandaloase, e vadit ca nu te prea poti afisa ca sef de stat, ca om de stat, ori chiar ca simplu om politic, .

Pe de alta parte, daca intregul scandal a devoalat ceva, acest lucru e falsul descalificant pentru PSD, pentru Ponta, Voiculescu si acolitii lor din masinaria de propaganda antibasista, al tezei despre tiranicul "Basescu", al carui "regim" ar "dicta", chipurile, justitiei, cum si pe cine sa umfle si sa trimita dupa gratii. Intrucat n-a incercat sa-si apere nici fratele, nici ginerele de justitie, ne aflam in fata unei probe clare si irefutabile de respect al presedintelui fata de independenta justitiei si fata de statul de drept, in care, altfel decat s-au petrecut lucrurile in Romania veacuri la rand, legea e aceiasi pentru toti, iar datoria statului este sa furnizeze bine public, nu surse de castig si de protectie clientilor puterii.

Astfel s-a prabusit laitmotivul melodiilor fredonate ani la rand de Antena 3 si de ceilalti adversari politici ai lui Traian Basescu, in frunte cu Victor Ponta si cu Dan Voiculescu. Or, desi s-a naruit mantra lor politica, parlamentarii majoritatii si unii din opozitia liberala, aceiasi care, in nenumarate instante s-au facut zid in fata unor senatori ori deputati corupti ori incompatibili, protejandu-i de urmarirea penala, au continuat, in mod cu totul absurd, sa ceara demisia lui Traian Basescu. E vorba, nota bene, de acel presedinte care a eliberat, primul, intr-atat justitia romaneasca, incat magistratii sa aiba autoritatea sa-i ancheteze nu doar fratele, ci si ginerele si fiica.

Basescu nu e la prima sa proba de buna credinta in chestiunea neimixtiunii politice in treburile magistratilor. In 2005 i-a rezistat actualului presedinte al Senatului, Calin Popescu Tariceanu, in povestea biletelului prin care premierul liberal de atunci ii cerea in zadar presedintelui sa intervina in justitie in favoarea oligarhului PNL-ist, Dinu Patriciu.

Ar trebui sa fie clar deci, multora, ca detonarea bombei cu familia presedintelui nu ar trebui sa le aduca nici un fel de beneficii dusmanilor inveterati ai lui Traian Basescu, intre care Tariceanu si aliatul sau actual, Ponta. Dimpotriva, pana la proba contrarie, ea aduce dovada finala, indiscutabila, a bunei credinte proprii unui om de stat care a trecut pana si peste sentimentele sale fraterne, spre a nu pune bete in roate justitiei, ori statului de drept.

Spre deosebire de Traian Basescu, fostul presedinte al Germaniei, cel fortat sa demisioneze, desi s-a vazut exonerat in justitie, se facuse vinovat fata de statul de drept si fata de functia pe care o detinea, prin telefonul prin care Christian Wulff incercase, pe cand mai era in functia de sef al statului, sa intervina in treburile presei, spre a pune calus jurnalistilor care-i investigau actiunile foarte discutabile moral, daca nu si penal.

Traian Basescu n-a intervenit nici spre a perturba treburile presei, ca Wulff, nici spre a impiedica mersul justitiei. Palaria jos, pentru forta lui Basescu de a se abtine de la ingerinte, intr-o tara ca Romania, in care nici un lider, fie el presedinte sau premier, n-a avut, de la regimul comunist incoace, o tarie si o probitate similare.

Ca, in aceste conditii, conducerea PNL sa aiba neobrazarea de a-i cere totusi, in parlament, sefului statului "demisia de onoare", e nu doar o simpla impertinenta, ce nu-i sta bine unui partid cu multe si enorme bube proprii, ai caror lideri, fie ca e vorba de Tariceanu, fie de Klaus Johannis, au sau au avut mari probleme cu justitia ori cu adecvarea la statul de drept. In fapt e ditamai neghiobia politica, devreme ce Klaus Johannis ar avea, daca vrea presedintia, tot interesul sa-i ralieze de partea sa pe basisti si, in loc sa exacerbeze aiurea disensiunile din sanul opozitiei, periclitand poate, inutil, si fuziunea cu PDL, s-o uneasca, obtinand sustinerea si mobilizarea tuturor celor nemultumiti de guvernarea actuala.

E clar ca Johannis, care nu e defel la prima sa gafa majora si la prima situare de partea cea rea, mai are mult de invatat.
Se pune insa intrebarea daca va mai avea timp s-o faca, pana la alegerile prezidentiale.

In acelasi timp, se pun si alte chestiuni arzatoare. De pilda, intrebarea privind momentul in care s-au facut explozivele dezvaluiri. Oare cum de a izbucnit afacerea Basescu simultan cu scandalurile interceptarilor ilegale de convorbiri ale guvernantilor polonezi, precum si cu actuala criza politica bulgara? Cui prodest?

Rusiei lui Putin, de buna seama. Daca toate aceste scandaluri destabilizand principalii aliati ai SUA din estul Europei au la origine Kremlinul inclestat in lupta contra pro-occidentalilor si pro-democratilor ucraineni, ramane de sperat ca bombele detonate la Bucuresti, Sofia si Varsovia se vor dovedi un bumerang si vor sfarsi prin a produce pagubele cele mai serioase celor ce, la Moscova, nu se dau in laturi de la a recurge chiar si la mijloacele cele mai murdare spre a-si discredita adversarii. Succesul sau insuccesul manevrelor destabilizatoare va depinde, in cele din urma, de gradul de edficare a opiniei publice din Romania, Bulgaria si Polonia.