Capitalismul românesc între lăcomie şi moralitate

Una dintre posibilele motivaţii ale acestui fenomen este cealaltă bizarerie de la Davos: principala temă a discuţiilor va gravita în jurul crizei morale prezente în sistemul economic. Se pare că povestea de dragoste dintre capitalism şi omenire s-a încheiat.

Ce ne-am mai supraîncălzi...

În România această poveste are particularităţi deosebite. Câtă credibilitate mai are capitalismul printre români? L-am întrebat pe Mihai Ghyka, unul dintre managerii de top de la Bucureşti:

„Cred că progresul economic este dat de societăţile private. Identific o anumită credinţă, nu lipsită de fundament, că mai cu seamă băncile, brokerii, au forţat piaţa şi managerii într-o direcţie în care am intrat într-o spirală a creşterii falsă şi care nu mai avea la un moment dat fundamentul şi bazele economice necesare. Nu cred că România se află în cazul de faţă. Mi-aş dori să existe o supraîncălzire economică a României şi să ajungem în a arăta cu degetul societăţile private care sunt prea însetate de profit şi generează creşteri. Suntem departe de lucrul acesta”.

Fără politică

Metabolismul afacerilor româneşti nu ţine cont de normele etice, spune credinţa populară. Mihai Ghyka vorbeşte despre moralitatea companiilor multinaţionale prezente în România:

„Cred că există o etică în afaceri. Cred că multinaţionalele au nişte principii foarte sănătoase în privinţa asta: de a nu finanţa niciun partid politic, de a nu intra într-un joc de influenţe cu statul. Există un lobby al diverselor industrii, dar el nu este permanent sau interesat de alternanţa politică. Faţă de Statele Unite unde sunt societăţi mari care se aliniază în spatele unui candidat, lucrul acesta nu se întâmplă cu societăţile multinaţionale în România. Ceea ce însă există este un lobby pe chestiuni punctuale care interesează o anumită industrie. Dar e un lobby la vedere”.

Angajat, nu condamnat

La Bucureşti viaţa a mii de tineri gravitează în jurul companiei pentru care lucrează. Timpul pentru familie, pentru prieteni, pentru odihnă este drămuit. Se naşte astfel o patologie socială specifică multinaţionalei despre care Mihai Ghyka crede că:

“Un dezechilibru în viaţa familială se răsfrânge foarte repede asupra vieţii profesionale. Sunt convins că există cazuri, am cunoscut cazuri, cred însă că sistemul îţi dă posibilitatea să faci acest lucru şi cumva tânărul se prinde în acest joc neţinând cont de alte dimensiuni. Şi eu am fost în primii ani de multinaţională absolut absorbit de munca pe care o făceam şi vorbeam şi în timpul liber numai despre asta. Eram extraordinar de plicticos. Dar până la urmă cred că este totuşi o alegere şi poţi pleca în orice moment”.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz