Capitalul și bunătatea

De prea multe ori judecăm faptele după presupoziții ideologice simpliste sau pur afective, falsificându-le fără să ne dăm seama. De exemplu apariția capitalului strâin în România după 1990 a fost privită din principiu ca benefică și dezirabilă.

În principiu așa a și fost, dar capitalul străin a primit în plus o aură de bunătate și progres care a adormit toate susceptibilitățile. Într-o epocă în care magnații locali erau văzuți ca niște prădători, aceleași publicații, ziariști și aceiași politicieni făceau apologia proiectului minier cu cianuri de la Roșia Montana. Se trecuse nonșalant peste toate avizele obținute dubios, peste toată campania insidioasă de divizare a comunității locale, peste mita subtilă oferită arhitecților, arheologilor și altor intelectuali cu putere de decizie sau cu influență publică și se închina o odă capitalului, progresului tehnologic și bunăstării care ar fi urmat să se reverse din abundență. Iar dacă cineva se opunea, era pus la zid ca ecologist extremist, naționalist sau chiar agent maghiar. Un cunoscut deputat european PDL (acum PNL) acuza Budapesta în plenul adunării de la Strasbourg că bagă fitile să ne împiedice să profităm de binefacerile acestei minunate investiții. Nu întâmplător, acesta și alții ca el s-au distins și ca apologeți fervenți ai capitalismului globalist și ca anticomuniști cocheți în post-comunism.

Au fost aduse între timp suficiente dovezi de ordin legal sau tehnologic că investiția aceea nu era deloc în regulă. S-au aflat de asemenea mai multe lucruri despre afacerile dubiose din Africa ale unuia dintre marii investitori implicați în proiect (miliardarul israelian Benny Steinmetz), dar informațiile de ultimă oră ne dezvăluie o realitate cu adevărat deconcertantă. Potrivit unui referat al Departamentului Național Anticorupție, Benny Steinmetz a fost implicat în dosarul retrocedărilor ilegale în care mai apar Paul Lambrino, vlăstar nerecunoscut al Casei Regale a României, care urmărea să obțină o parte din moștenirea familiei. Fostul președinte Traian Băsescu îi oferise cel puțin sprijin moral în toate demersurile sale de a-și construi o imagine de legitimitate.

Benny Steinmetz ar fi furnizat banii de mită și avansul pe care urma să-l plătească Paul Lambrino. Implicarea sa personală, dovedită cu interceptări, este surprinzătoare ținând cont de dimensiunile relativ mici ale afacerii, dar ea îi dezvăluie natura pură de prădător imoral. Marele capital venit de te miri unde nu este scutit de brutalitate și cinism. Un alt caz relevant este cel cu licențele Microsoft, despre care se vorbește în mod suspect prea puțin în ultimul timp.

Prin urmare ar fi momentul acum, după un sfert de secol de la căderea comunismului, să renunțăm la antinomia simplistă capitalism vs comunism și să descoperim lumea de azi în toată complexitatea și mai ales confuzia ei de ordin moral. Nu comunismul ne amenință astăzi (unii vorbesc pe mai departe ca și cum așa ar fi ), ci lăcomia și cinismul celor puternici, dacă nu punem la socoteală propria noastră prostie. Nu de colectivizare trebuie să ne păzim, ci de monopoluri și cartelare ca și de corupția care infuzează deopotrivă mediul public și cel privat.

Se poate obiecta că vina apasă preponderent asupra sistemului public, căci dacă toți funcționarii și judecătorii ar fi corecți lucrurile ar merge bine. Este și nu este adevărat, deoarece răul care operează în lume nu este doar de ordin pasiv (insuficienta rezistență la tentație), ci este activ, ca factor dinamic și voință precis drecționată.

În sfârșit, capitalul este bun, dar el nu poartă cu sine în mod necesar bunătatea și progresul, putând prea bine să aducă după sine distrugere și ruină. Capitalul este un instrument aflat la dispoziția unor voințe care trebuie cercetate cu toată circumspecția. De aici nu trebuie să se tragă concluzia că ar fi necesare restricții în calea investițiilor, nici vorbă de așa ceva, ci numai faptul că ar trebui să renunțăm la a interpreta lumea în termenii antinomiei comunism vs capitalism care transformă automat capitalul în agent privilegiat și necesar al Binelui. Cu alte cuvinte, ar fi momentul să depășim tranziția și la nivelul conceptelor cu care operăm și să vedem că altele sunt antinomiile care definesc lumea de astăzi. Sau, dacă vreți, să acceptăm că nu tot ce zboară se mănâncă.