Care este miza lui Dan Voiculescu?

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a constatat la sfîrşitul săptămînii trecute că Dan Voiculescu, cunoscutul politician şi patron media, a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi. Dan Voiculescu şi-a exprimat însă speranţa că recursul său la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea un deznodămînt diferit.

El a pierdut procesul la Curtea de Apel după o lungă aventură juridică, cu suişuri şi coborîşuri. La început, în 2006, a contestat decizia CNSAS care îi dezvăluise legătura cu Securitatea şi a reuşit, punând în mişcare toate resursele sale de influenţă politică, să schimbe chiar legea acestei temute instituţii.

Dan Voiculescu a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, care a fost admisă, iar în urma acesteia Curtea Constituţională a invalidat legea CNSAS în întregul ei. Legea a fost schimbată, CNSAS a fost repus în funcţiune cu modificările de rigoare şi procesul s-a reluat.

Între timp însă, două dintre verişoarele lui Dan Voiculescu, care au constatat că fuseseră şi ele turnate la Securitate, au cerut să facă parte din proces. Aşadar, chiar dacă CNSAS şi-a pierdut puterea de a emite decizii cu putere juridică, informaţiile conţinute în dosare s-au dovedit, prin ele însele, mai puternice.

Dan Voiculescu a reuşit să tragă de timp aproape patru ani. Dacă liberala Mona Muscă a acceptat resemnată verdictul Justiţiei, Dan Voiculescu a declanşat o teribilă luptă politică şi juridică, pe care, după cum a declarat, speră ca, pînă la capăt, să o cîştige. Şansa lui rămîne Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totuşi ar putea oare Înalta Curte să dezmintă toate verdictele de pînă acum? În definitiv, niciodată nu s-a întîmplat ca verdictele CNSAS să fie total invalidate. În trecut, instanţa de judecată putea doar să constate că cineva nu se încadrează în definiţia de „poliţie politică“, dar nu să nege evidenţa unor documente emise chiar de Securitatea comunistă.

Dar acum, după modificarea legii, nici nu mai operează distincţia dintre o colaborare vinovată cu Securitatea (poliţia politică) şi o colaborare relativ inocentă. Noua lege vorbeşte numai de colaborarea cu Securitatea, care desigur că poate implica lucruri extrem de diferite.

Se vede aşadar că prin acţiunea sa la Curtea Constituţională Dan Voiculescu a dorit să invalideze toate documentele emise vreodată de CNSAS şi să facă imposibil procesul, dar s-a ales pînă la urmă cu o lege care, în ambiguitatea ei, poate fi mai periculoasă decît prima.

Înalta Curtea ar putea în schimb să admită recursul lui Dan Voiculescu cu argumente care nu ţin de fondul problemei. Rămîne de văzut ce va face ÎCCJ, dar putem remarca de pe acum că la nivelul cel mai înalt al magistraturii nu pare să se manifeste o preocupare faţă de tematica trecutului comunist.

Recent, în fruntea CSM a fost aleasă judecătoarea Florica Bejinariu, despre care iarăşi se ştie că a fost colaboratoare a Securităţii. Prin urmare, din punctul de vedere al unor magistraţi cu funcţie de conducere, dar şi cu calitate de reprezentare, trecutul comunist nu mai are nici o relevanţă.

Pentru ce se luptă atunci Dan Voiculescu? E doar ambiţia sa personală de a nu fi învins de Traian Băsescu, pe care îl consideră răspunzător de deconspirarea sa din 2006?

Sau e totuşi vorba de o luptă moral-politică mai amplă, prin care o parte a societăţii româneşti (cu ataşamente indiscutabile faţă de regimul comunist) caută pe mai departe să-şi recîştige onorabilitatea?

Este greu de spus. Dar putem spune cu destulă certitudine că majoritatea zdrobitoare a clasei politice din România nu consideră că trecutul comunist este cu adevărat relevant. Dacă mulţi vorbesc despre comunism şi îl condamnă cu mare energie retorică, aproape nimeni nu crede că ar trebui să întreprindă ceva în realitate.

De exemplu, iniţiativa recentă a unui grup de istorici tineri de a limita pensiile securiştilor pensionaţi nu a trezit nici un ecou. Apelul a fost semnat de multă lume, dar nu a fost preluat de nici un politician, nici măcar de aceia care au făcut carieră pe seama „luptei anticomuniste“. Totul s-a oprit la nivelul declaraţiilor.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu