1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Carenţe ale sistemului de învăţământ german

Marcel Fürstenau/ Medana A. Weident15 septembrie 2004

La patru ani de la catastrofalul rezultat pentru Germania al aşa-numitului studiu Pisa, iată că un alt raport, de astă dată al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, OCDE, relevă că sistemul de învăţământ din Republica Federală este, în comparaţie cu alte state, depăşit.

https://p.dw.com/p/B1cP

În ce priveşte o serie de factori, cum ar fi sporirea investiţiilor în şcoli şi universităţi, cheltuielile pentru fiecare elev sau student sau dimensiunea sălilor de clasă, Germania se situează pe ultimile locuri în clasamentul pe ţări. E drept că acest studiu a fost efectuat în rândul a 30 de state doar în perioada 1995–2001, aşadar ultimii trei ani nefiind luaţi în considerare.

Cât de bun sau nu e actualul sistem de învăţământ din Germania se va putea vedea abia în 10-15 ani, atunci când generaţia de elevi de astăzi va fi absolvit cursurile unei şcoli profesionale sau ale unei universităţi. Abia atunci se va putea constata,prin comparaţie cu alte state, care sunt problemele ce ar trebui rezolvate în acest domeniu. Dar bineînţeles că nu trebuie să aşteptăm atâta vreme pentru a vedea care este situaţia. Aşa-numitul studiu Pisa, prezentat cu patru ani în urmă, ale cărui rezultate sunt îngrijorătoare pentru Germania, a generat deja unele schimbări. Atunci s-a putut constata că elevii germani erau destul de slabi pregătiţi la materii precum ştiinţele naturii. În consecinţă au fost puse la dispoziţie sume importante de bani pentru organizarea unor şcoli cu orar prelungit după modelul de succes al suedezilor.

La instituţiile de învăţământ superior sunt înscrişi tot mai mulţi studenţi străini. Germania este la ora actuală ţara cea mai atrăgătoare pentru studenţii străini, după Statele Unite. Iar în ceea ce-i priveşte pe studenţii germani, aceştia se îndreaptă în număr tot mai mare spre universităţi din afara Republicii Federale. Iată doar câteva exemple pozitive din trecutul apropiat şi din prezent, date care nu au fost însă luate în considerare de către analişii de la OCDE. Studiul a fost efectuat între anii 1995 şi 2001. Ar fi ca atare greşit să se considere că rezultatele studiului au aeeaşi relevanţă astăzi. Bineînţeles că responsabilii politici la nivel federal trebuie să ţină cont de concluziile date publicităţii de OCDE. Pe de altă parte în Germania, ca stat federal politica din domeniul învăţământului şi educaţiei diferă de la land la land. Să precizăm aici că cele mai bune rezultate s-au putut constata în landurile sudice, Bavaria şi Baden-Württemberg.