Carlos Şacalul, un ucigaş fără remuşcări

Bilanţul final a fost următorul: doi morţi şi 34 de răniţi. În acea zi, 15 septembrie 1974, ar fi putut pieri mult mai mulţi oameni, după ce terorişti au aruncat o grenadă în restaurantul îndrăgitului magazin parizian "Drugstore Publicis". În acea zi de duminică, restaurantul era plin ochi.

Doi morţi şi 34 de răniţi. Din perspectiva lui Ilici Ramirez Sancez, alias Carlos Şacalul, numărul victimelor nu a fost mare. În urma atentatelor executate de el sau comise la ordinele sale au murit între 1500 şi 2000 de oameni, a declarat Carlos într-un interviu acordat ziarului venezuelean "El Nacional". Într-un alt interviu, acordat ziarului spaniol "El Pais", el a declarat ulterior că nu regretă nimic. Da, au murit oameni în cursul "operaţiunilor" sale. "Dar puţini. Foarte puţini oameni nevinovaţi. Cam 10 la sută. Zece la sută e nimic, frate", a afirmat el.

Pentru atentatul din septembrie 1974, Carlos a fost condamnat acum la Paris la închisoare pe viaţă. Autointitulatul "revoluţionar de profesie" a evitat în timpul procesului să răspundă la întrebările legate de posibila sa implicare directă în atentat. "Poate că eu am fost făptaşul, dar nu există dovezi", a spus teroristul de odinioară, astăzi în vârstă de 67 de ani. Tribunalul în schimb a considerat certă responsabilitatea sa.

"Regina roşie"

În opinia judecătorilor, Carlos a avut motive concrete pentru a pune la cale atacul. Cu două luni înainte, în iulie 1974, o membră a "Armatei Roşii Japoneze" (JRA), Fusako Shigenobu, supranumită "Regina roşie", a fost arestată în Franţa, pe aeroportul Orly.

Pentru a forţa eliberarea ei, "Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei", al cărui membru era şi Carlos, a pus la cale o luare de ostatici în Ambasada Franţei din Haga. Acţiunea a fost încredinţată unor comandouri ale JRA. Acestea au pătruns pe 13 septembrie în clădirea ambasadei dar "operaţiunea" s-a prelungit. Nici după două zile de negocieri guvernul de la Paris nu a fost dispus să accepte condiţiile puse de răpitori, anume eliberarea lui Fusako Shigenobu.

Teroare la Paris

Pentru a spori presiunile la adresa guvernului francez, terorişti au aruncat pe 15 septembrie o grenadă în "Drugstore Publicis". Două zile mai târziu, ostaticii din Haga au fost eliberaţi iar răpitorii au fugit în străinătate, cu tot cu o pradă în valoare de 300.000 de dolari, la bordul unui avion Boeing 707 închiriat special în acest scop. Tribunalul din Paris, care l-a condamnat pe Carlos la aproape 43 de ani de la aceste evenimente, este convins că el a fost cel care a aruncat grenada în restaurant.

Dar atacul asupra "Drugstore Publicis" a fost numai unul dintr-o serie care a zguduit Parisul în epocă. Pe 13 ianuarie, Carlos a încercat fără succes un atentat cu o armă antitanc asupra a două avioane ale companiei israeliene El-Al. Câteva zile mai târziu, pe 19 ianuarie, el a încercat împreună cu câţiva complici să deschidă focul asupra unui alt avion al companiei El-Al, de pe terasa aceluiaşi aeroport. Teroriştii au fost descoperiţi la timp dar au reuşit în clădirea aeroportului să ia doi ostatici. După tratative foarte dure, guvernul le-a pus la dispoziţie un avion care i-a transportat la Bagdad. Dar Carlos s-a aflat din nou la Paris deja în iunie 1975. Când un comando al poliţiei format din patru bărbaţi a încercat să-l aresteze în locul indicat de un informator, Carlos a ucis doi dintre ei  şi a reuşit să scape.

Oaspetele Stasi şi al Securităţii

În 1976, Carlos şi-a format propria grupare teroristă, intitulată "Organizaţia Revoluţionarilor Internaţionalişti". Membri ai grupării au atacat în 1982 centrala nucleară Superphenix din Franţa, aflată în faza de construcţie. Doi membri ai organizaţiei au fost arestaţi, drept pentru care alte comandouri au executat în august 1983 atacuri asupra Maison de France din Berlin, în gara din Marsilia şi într-un tren. Un tribunal francez l-a condamnat pe Carlos în 1997 la închisoare pe viaţă pentru crimele comise în 1975. Într-un alt proces, desfăşurat în 2011, a primit aceeaşi pedeapsă pentru atentatele din 1981 / 82.  La acea dată trecuseră ani buni de la cel mai cunoscut atentat al său, anume luarea de ostatici de la sediul central al OPEC din Viena, din anul 1975.

Carlos a fost în sfârşit capturat în 1994 în Sudan. Faptul că a reuşit atâta vreme să scape nepedepsit s-a datorat circumstanţelor politice internaţionale de atunci. Războiul rece a divizat lumea în două tabere: est şi vest, capitalism şi comunism. Carlos a luptat de partea statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Întreţinea legături cu serviciul secret RDG-ist, Stasi, şi cu Securitatea RSR. Despre Nicolae Ceauşescu, Carlos a declarat: "Un mare patriot, foarte solidar".

Admirator al lui Bin Laden

"Nu regret nimic", a declarat Carlos în 2010 pentru ziarul El Pais. "Nu sunt un monstru", a adăugat el. "Sunt foarte uman".  Întrebat despre teroristul Bin Laden, deţinutul convertit între timp la mahomedanism a răspuns: "Este un idealist, el poartă jihadul".

Comunism, revoluţie mondială, islam - din punct de vedere ideologic, cariera lui Carlos ar fi fost de neconceput fără ceea ce filozoful canadian Jean-Francois Lyotard a numit cândva "marile povestiri". Adică implicarea în favoarea unei cauze atât măreţe, încât scuză toate mijloacele. Pentru Carlos, între aceste mijloace s-au numărat evident şi cele mai abominabile crime.

Kersten Knipp