Carmen-Francesca Banciu: "Patria mea e lumea"

DW: Rebeliunea unei femei împotriva părinților comuniști, cu funcții în PCR, e firul roșu care leagă cele trei romane din trilogia dumneavoastră cu caracter autobiografic. Ultima parte "Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten" (Adio, tovarăși și iubite!) a apărut în martie. Ați descris romanul ca pe o punte de legătură între Est și Vest. Cum poate fi construită o astfel de punte?  

Carmen-Francesca Banciu: Ea poate fi realizată printr-o călătorie în trecut a eroinei, care se întoarce în Est după ce a trăit 30 de ani în Vest și a interiorizat multe din noua viața de acolo. Cu această perspectivă se întoarce din Germania în România, pentru a se confrunta cu istoria propriei familii, pentru a o înțelege mai bine, reușind astfel să o "traducă" - într-o limbă care îi reprezintă și pe cei care provin din Vest. 

Pentru tatăl eroinei romanului, un comunist convins, nu contează decât "patria, partidul și onoarea familiei", în timp ce ea spune: "Patria mea e lumea." Cât de mult vă identificați cu această perspectivă?  

Încă în perioada în care trăiam în România aveam sentimentul că patria mea e lumea, dar nu îndrăzneam să-l exprim în acest fel, din moment ce nu fusesem niciodată în străinătate. Mi-era dor de lumea largă. Când auzeam altă limbă, aveam sentimentul că e și a mea, bătăile inimii mele se accelerau și mă gândeam că aș putea să regăsesc o parte din mine în această limbă și cultură. Chiar dacă trăiam în România comunistă, cărțile, muzica, arta și cultura mă transpuneau în alte țări. Viața mea s-a schimbat, din 1991 trăiesc în Germania și acolo mi-am dat seama că sunt tot ceea ce văd, ce descopăr, ce trăiesc - toate acestea îmi aparțin. Din acest motiv, nu m-am simțit niciodată străină. Sigur că există lucruri concrete pe care nu le știi într-o țară nouă, dar asta se întâmplă și dacă te muți în următoarea localitate. Dar nu m-am simțit niciodată pierdută. Am în continuare sentimentul că trebuie să învăț mereu, să absorb experiențe, limbi, locuri. De oriunde ar veni oamenii pe care îi întâlnesc, cu fiecare simt că am ceva în comun.

Din păcate, tocmai aceste puncte comune sunt ignorate în multe părți ale Europei, tendințele naționaliste și populiste devin tot mai puternice. Ce-i de făcut?

Cred că e esențial să ne cunoaștem reciproc. De pildă, aici în Germania ar trebui să se învețe mai multe despre culturile altor țări europene în orele de istorie sau literatură. Ni s-ar arăta cât de asemănătoare sunt speranțele și fricile noastre, chiar dacă vorbim limbi diferite. Programele de schimburi de experiență pentru tineri ar trebui extinse. E important ca fiecare să trăiască în străinătate pentru o perioadă de timp, să se cunoască mai bine și să aibă experiența unei noi apropieri de ceilalți. În străinătate depindem mai mult de ajutorul altora și trebuie să învățăm să-l acceptăm.

Anul trecut, am suferit o fractură triplă în Grecia, nu puteam să fac niciun pas singură. Am fost nevoită să mă bazez complet pe alții și să am încredere că totul va merge - într-o țară pe care nu o prea cunosc. Comunic greu în limba greacă, dar am ajuns cu bine de la locul accidentului la Atena și apoi acasă la Berlin. Și acolo am depins de ajutorul prietenilor, al cunoștințelor și chiar de cel al unor persoane străine - pe lângă familie și doctori - timp de luni de zile, pentru a face față în viața de zi cu zi. Așa ceva întărește încrederea în viață și în societatea în care am decis să trăiesc. În această situație dificilă, oamenii și-au arătat solidaritatea.

Solidaritatea e și unul dintre subiectele abordate de dumneavoastră într-un editorial pentru DW scris după protestele din România de la începutul anului 2017: Ați considerat că societatea civilă românească a devenit mai solidară și mai puternică. Protestele pentru independența justiției, împotriva demantelării statului de drept au continuat și în acest an. V-ați păstrat optimismul în ceea ce privește societatea civilă?

Din păcate, situația politică din România nu s-a schimbat în bine - cred că e gravă. Dar văd că există în continuare această unitate și solidaritate a societății civile, ceea ce îmi dă speranță. Nu, n-am renunțat la acest optimism.

Scriitoarea Carmen-Francesca Banciu s-a născut în România și trăiește la Berlin. A predat cursuri de creativitate și "creative writing" in SUA și Marea Britanie. Din 1996 scrie în limba germană. În martie a apărut noul ei roman "Lebt wohl, Ihr Genossen und Geliebten!" (Adio, tovarăși și iubite!)