Cazul Beuran şi încălcarea autonomiei universitare

Fostul ministru al Sănătăţii Mircea Beuran a cîştigat recent procesul împotriva facultăţii de medicină, obţinînd apoi şi reangajarea sa la catedră. Rectorul Mircea Popescu, care semnase iniţial demiterea medicului acuzat de plagiat, a sugerat că reangajarea s-a produs ca urmare a unor presiuni politice. Într-un interviu publicat astăzi în ziarul Evenimentul Zilei, rectorul Universităţii de Medicină, Mircea Popescu mărturiseşte că l-a reangajat pe Mircea Beuran de teamă să nu intre în conflict cu Ministerul Educaţiei. El a declarat explicit că instituţia pe care o conduce nu se bucură de o autonomie reală şi că Ministerul are puteri discreţionare. "Dacă domnul Athanasiu vrea să mă dea afară, a spus rectorul, mă dă afară".

Fără să-şi propună, rectorul Universităţii de Medicină descrie una dintre marile slăbiciuni ale instituţiilor publice din România. Ele sînt dominate copios de partidul aflat la putere, care îşi exercită autoritatea nu prin comenzi explicite, ci prin direcţii sugerate şi ameninţări implicite. Dacă conducătorul instituţiei presupus autonome se opune, invocînd legea sau principiul moral, nu urmează nici o sancţiune explicită, dar nu mult după aceea este destituit sau pus în dificultate din motive aparent fără legătură cu opoziţia sa de mai înainte. Cert este că există o teama care îi intimidează pe oameni, restrîngindu-le drastic libertatea.

În cazul Beuran rectorul UMF l-a reangajat ca urmare a unei hîrtii de la minister. Nu s-a opus, aşa cum a mărturisit, deşi ar dorit să o facă, de frică şi mai ales pentru că simţea că în cazul în care s-ar fi opus nu l-ar fi sprijinit nimeni.

Mărturia rectorului Mircea Popescu are valoare pentru toată societatea românească. Nu cu mult timp în urmă, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie pe vremea aceea judecătorul Paul Florea explica că judecătorii de la cea mai înaltă instanţă sînt ţinuţi în şah şi timoraţi, obligaţi discret să devină obedienţi, din cauză că nu sînt inamovibili. Dacă un judecător vrea să fie reinvestit este tentat să joace cum i se cîntă. Mecanismele dependenţei politice în sistemul instituţional românesc sînt de fapt foarte numeroase. Şi se manifestă la toate nivelurile, inclusiv la nivelul primarilor, care depind de resursele alocate de un Consiliu Judeţean dominat de un anumit partid politic. Politicul reuşeşte astfel să submineze autoritatea organelor alese democratic, independenţa Justiţiei, autonomia universitară şi aşa mai departe. Punctul culminant este acela în care politicul ignoră evidenţele morale şi juridice aşa cum s-a întîmplat în cazul Beuran. Cu toate că s-a dovedit că Mircea Beruran a dobîndit titlurile academice prin fraudă, el a cîştigat un proces împotriva facultăţii de medicină şi apoi cu sprijinul partidului de la putere a forţat reangajarea.

Cel mai mare motiv de îngrijorare este acela că societatea românească, afltă în prag de integrare în Uniunea Europeană, pare să nu aibă mijloace de apărare împotriva acestor agresiuni politice. Mircea Beuran a fost demis din cabinetul guvernamental graţie presiunii externe a Uniunii Europne fie ea şi neexplicită, dar odată ce această presiune din afară a dispărut lucrurile au tins să redevină cum au fost. În România există destui oameni care se arată indignaţi de această situatie, presa comenteaza pe toate tonurile, dar nu pare să existe o putere capabilă să se opună cu adevărat. Rectorul Universităţii de medincina îşi justifica de altfel abdicarea, spunînd că nu a fost susţinut destul în acţiunile sale anterioare.