Cazul Halga şi legislaţia austriacă

Medicina modernă a făcut în ultimele decenii progrese impresionante. Se ştie că transplanturile de inimă, rinichi sau ficat salvează zi de zi numeroase vieţi omeneşti care s-ar pierde dacă n-ar exista şi donatori. De regulă, aceşti oameni sunt tinere victime ale unor accidente rutiere, cărora li se extrag organele vitale după ce li se constată moartea cerebrală, fără ca inima ori circulaţia sangvină să li se fi oprit. Mai sunt în viaţă aceşti oameni? Este morală prelevarea de organe în acest caz? Câţi sunt victimele unor aprecieri medicale eronate, câţi răpuşi cu zilele de chirurgi oneroşi care încearcă să căpătuiască prin transplanturi? Iată întrebările la care nu există din păcate răspuns.

În schimb, se ştie că numărul donatorilor este net prea redus pentru a satisface toate cererile pacienţilor grav bolnavi care, văzând moartea cu ochii, îşi leagă toate speranţele de un proxim transplant. Viaţa acestor oameni nu este mai puţin importantă decât a celorlalţi. Spre a permite salvarea lor, democraţiile europene au optat pentru două tipuri diferite de legi. În vreme ce ţări precum Germania, Marea Britanie sau România preferă aprobarea expresă, deci informată a pacienţilor şi a familiei pentru prelevarea de organe, legislaţia austriacă, precum şi a altor state, stipulează aşa-numitul "acord prezumat". Cu alte cuvinte, medicii austrieci presupun că persoanele la care se constată decesul cerebral n-au nimic împotrivă să-şi doneze organele pentru a salva alte vieţi, dacă nu există o clară hotărâre negativă din partea pacientului căruia urmează să i se extragă inima, ficatul sau rinichii.

Problema este că Florin Halga, fratele tânărului român în cauză, declară că s-a opus categoric prelevării de organe. Deutsche Welle a stat deci de vorbă pe acest subiect cu prof.dr. Paul Sporn, şeful secţiei de anestezie şi terapie intensivă de la spitalul vienez Rudolfstiftung. Întrebat cum reacţionează la acuzaţia potrivit căreia familia i-a refuzat categoric acordul pentru prelevarea de organe, Sporn a declarat textual: „Nu le-am cerut acordul". În Austria, a precizat el, legea stipulează că pentru a se împiedica prelevarea de organe, este nevoie de o anterioară hotărâre negativă a victimei decesului cerebral. Dr. Sporn susţine că a întrebat familia dacă are cunoştinţă de o astfel de decizie prealabilă a lui Ilie Răzvan, şi că familia n-ar fi ştiut nimic despre o eventuală obiecţie a tânărului Halga privind prelevarea organelor sale în cazul morţii lui cerebrale. Întrebat dacă deţine probe pentru afirmaţia sa, medicul a răspuns negativ, arătându-se oarecum încurcat. Doctorul susţine că ar fi încercat să obţină informaţii în România, dar neprimind un răspuns concludent, n-a vrut să rişte moartea pacientului şi deci pierderea organelor lui. În mod evaziv, doctorul Sporn a admis că a aflat ulterior de obiecţiile logodnicei lui Ilie Răzvan, dar că, "familia fiind mare, n-au fost consultate toate rudele lui". Dintr-o altă discuţie a reieşit că logodnica lui Ilie n-a vrut să se producă debranşarea aparatelor la care fusese ataşat pacientul după moartea sa cerebrală, dar că, potrivit medicului vienez, n-ar fi spus aceasta la timp.

În mod cu totul discutabil, Austria îşi aplică legea şi în cazul unor cetăţeni străini aflaţi eventual întâmplător pe teritoriul austriac, care adesea fără voia lor ajung donatori de organe. Doctorul Sporn a declarat răspicat că nu consideră defel abuzivă această includere a străinilor în reglementările şi practicile medicale ale ţării.

În fine, chirurgul vienez a negat categoric, în discuţia cu Deutsche Welle ipoteza potrivit căreia tânărul Halga ar fi murit doar pentru că era nevoie de organele lui. „Legile în acest domeniu sunt extrem de severe”, a explicat Sporn. „Pentru constatarea decesului cerebral este nevoie de un grup independent de experţi, care în cazul de faţă s-a constituit din doi neurologi din afara spitalului nostru,” a spus el textual.