1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cazul Osthoff - negocierile vor dura

Jörg Kaminiski / Alina Kühnel5 decembrie 2005

De mai bine de o săptămână, răpitorii Susannei Osthoff nu au mai dat nici un semn de viaţă. În paralel însă, atât în Germania cât şi în Irak se intensifică eforturile pentru eliberarea ostatecei. Şeful Consiliului Central al Musulmanilor din Republica Federală, Nadeem Elyas, s-a oferit pe el însuşi în schimbul eliberării arheoloagei germane. Şi alte asociaţii islamice din Germania condamnă răpirea şi cer eliberarea imediată şi necondiţionată a Susannei Osthoff. Preşedintele federal Horst Köhler a luat şi el poziţie faţă de situaţia din Irak.

https://p.dw.com/p/B1Rh
Nadeem Elyas, liderul musulmanilor din Germania, s-a oferit el însuşi răpitorilor, în schimbul eliberării Susannei Osthoff
Nadeem Elyas, liderul musulmanilor din Germania, s-a oferit el însuşi răpitorilor, în schimbul eliberării Susannei OsthoffImagine: AP

În cazul răpirii ceţenei germane Sussane Osthoff, atât negociatorii din Berlin cât şi cei din Irak par a fi pregătiţi pentru discuţii de durată. Până acum nu s-au putut stabili nici un fel de contacte cu răpitorii, susţin surse oficiale. Cel mai recent ultimatum stabilit, conform presei germane, pentru sâmbătă 3 decembrie a expirat. Imaginile prezentate de postul public de televiziune sugerau un ultimatum care ar corespunde cu cel preluat în presa germană din ultimele zile.

Se pare că răpitorii fac parte dintr-o grupare extremistă sunită, autointitulată „Trupele de asalt ale cutremurului”. Există informaţii potrivit cărora aceştia ar avea legături cu alte trupe sunite, implicate în mai multe răpiri. De regulă, ei i-au eliberat pe ostateci, după ce firmele pentru care lucrau au acceptat plata recompenselor cerute. Se pare, de asemenea, că aceste grupări nu au contacte cu Al Quaida. Este însă greu de precizat dacă situaţia va rămâne aşa sau nu, având în vedere haosul care domneşte în Irak.

La acest sfârşit de săptămână, mai multe personalităţi din Germania şi Irak au cerut eliberarea necondiţionată a Susannei Osthoff şi a şoferului care o însoţea. Preşedintele Consiliului Central al Musulmanilor din Germania, Nadeem Elyas s-a adresat răpitorilor într-un apel televizat: „Dacă cei care iau ostateci se consideră musulmani, atunci ei trebuie să se poarte ca adevăraţi musulmani. Islamul interzice răpirea oamenilor, interzice teroarea şi violenţele, interzice vărsarea de sânge” a declarat sâmbătă Elyas.

Şi preşedintele Horst Koehler a lansat un apel sâmbătă spunând că: „Gândurile germanilor se îndreaptă în aceste momente către Susanne Osthoff. Ştiu că guvernul federal face tot ce este omeneşte posibil, pentru a o elibera teafără şi nevătămată pe ostatecă şi pe însoţitorul ei”, a spus preşedintele federal.

În Irak, preşedintele Djalal Talabani dar şi reprezentanţii grupărilor sunite şi chiar ale radicalilor şiiţi, inclusiv predicatorul Muktada al Sadr au cerut eliberarea Susannei Osthoff. Reprezentanţii Ligii Arabe din Kairo au calificat răpirea drept incredibilă şi nejustificată. Şi mesajul mamei şi al sorei lui Susanne Osthof transmis de televiziunea arabă a fost bine receptat în Irak.

Nimeni nu poate spune însă dacă aceste apeluri i-au impresionat pe răpitori. Faptul că gruparea nu a mai dat nici un semn de viaţă nu este ceva neobişnuit. De obicei, răpitorii aşteaptă stabilirea primelor contacte şi începerea negocierilor. Ambele tabere, aşadar şi guvernul german sunt în această fază destul de rezervate.

Susanne Osthoff a făst răpită la 25 noiembrie, în timp ce se afla, împreună cu şoferul ei pe drum de la Bagdad către nordul ţării. Se pare că după 200 de km, a vrut să ocolească o barieră militară, care i s-a părut a fi o capcană. Din acel moment s-a pierdut orice urmă a arheoloagei germane. O zi mai târziu alţi patru occidentali, un american, un britanic şi doi canadieni, angajaţi ai unei fundaţii umanitare au căzut şi ei în mâinile unei grupări teroriste. Răpitorii cer eliberarea tuturor deţinuţilor din Irak. În cazul în care solicitarea lor nu va fi îndeplinită până joi, 8 decembrie, atunci cei patru ostateci ar putea fi ucişi.