Cazul Patriciu şi blocarea luptei împotriva corupţiei

Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a făcut recurs împotriva sentinţei de punere în libertate a lui Dinu Patriciu. În opinia Parchetului şi a procurorului general Ilie Botoş, Dinu Patriciu ar trebui privat de libertate pe durata investigaţiilor. APADOR-CH, o asociaţie cu activitate prodigioasă în domeniul drepturilor civile, a cerut demisia lui Ilie Botoş pe care îl acuză de abuz. În replică, procurorul general a reclamat presiunile de ordin politic, numeroase, care s-ar exercita în aceste momente asupra sa. Declaraţia aluzivă a preşedintelui Traian Băsescu a venit, în schimb, să-i consolideze procurorului Ilie Botoş poziţia: “Dacă atunci cînd organele statului vor încerca să se atingă de corupţie şi împotriva lor se vor ridica partide, comunităţi de afaceri, mijloace media zădărnicind şi intimidînd acţiunile legale ale statului, cu certitudine integarea în UE va rămine doar un deziderat.”

De fapt cazul Patriciu a devenit atît de mediatizat şi preocupă într-o măsură atît de mare deoarece se găseşte într-un nod nevralgic al politicii româneşti. Interpretarea curentă care se dă acestui caz, este aceea că Parchetul, condus de magistraţi contestaţi şi ameninţaţi periodic cu demiterea de preşedintele Băsescu, caută să pună pe masa acestuia un caz tare. Unul pe care preşedintele să-l poată oferi Uniunii Europene ca probă credibilă de luptă împotriva corupţiei.

Or, ce caz mai convingător ar putea fi decît condamnarea unui membru marcant al unui partid aflat la putere. Dosarul a fost iniţiat în 2004, dar nu a făcut progrese, întrucît se crede că pe vremea aceea Dinu Patriciu se bucura de protecţia lui Adrian Năstase. Acum, Ilie Botoş, speculind relaţia neprietenoasă dintre Dinu Patriciu şi Traian Băsescu, ar încerca aşadar să dea cazului amploare, creîndu-şi o platformă de justiţiar curajos. Miza lui Ilie Botoş ar fi chiar salvarea sa personală după modelul de succes al directorilor SRI sau SIE, care şi-au cîştigat se pare dreptul de a rămîne în funcţii graţie serviciilor aduse preşedintelui Traian Băsescu şi imaginii sale publice.

Dar ceea ce este de semnalat în atmosfera aceasta tulbure din politica românească e confuzia gravă în care, intenţionat sau nu, se plasează protagoniştii şi inclusiv Preşedintele.

Cazul Patriciu, nu este un caz de corupţie. Chiar dacă Dinu Patriciu este vinovat de acuzaţiile aduse, acestea nu se referă la corupţie. Corupţia, care pare să fi ieşit de mult din preocupările Justiţiei din România, în ciuda declaraţiilor sonore, se referă la persoane care ocupă demnităţi publice. Iar corupţia la nivel înalt se referă, desigur, la miniştri. Dacă există cu adevărat corupţie în România şi dacă nu este o pură mistificare a presei sau a agenţilor străini care doresc descalificarea României, cum afirma SRI într-un raport mai vechi, atunci în colimatorul justiţiei ar trebui să se găsească cel puţin cîţiva membri ai fostului guvern PSD. Zaher Iscandarani, Omar Hayssam, Dinu Patriciu, nu pot intra la capitolul corupţie, întrucît nici unul nici altul nu au ocupat funcţii sau demnităţi în stat. Sînt pur şi simplu persoane particulare. Aşadar indiferent de modul în care va decurge ancheta în cazul Petromidia, este de observat că în România lupta împotriva corupţiei este deocamdată pur retorică.