Ce înseamnă ”pe propria răspundere”?

Patronul clubului ”Expirat” din București a anunțat pe pagina sa de facebook că renunță la afacerea sa care de mai bine de un deceniu a pus ”viața a mii de oameni în pericol”. E chiar exprimarea acestui antreprenor care a mai admis că ambiția lui cea mai mare a fost să-și cumpere un G-Klasse. Remarcabile sunt aspectul de confesiune și căința conținute, pentru că altfel depoziția exprimă ceva banal: antreprenorul este de prea multe ori un tip care dă șpagă să obțină autorizații și nu are alt scop decât ”un tun” menit să-i ofere iluzia prosperității. Cu alte cuvinte trăiește în aburii unui succes facil.

Și mai e ceva notabil: ”Am funcționat, zice el, pe propria răspundere de 14 ani...Ne-a tras cineva de urechi în anii ăștia?” Interesantă întrebare, prin presupozițiile ei mai ales.

Autorul confesiunii (care merită prețuire pentru gravitatea regăsită ) deconspiră că formula administrativă ”pe proprie răspundere” înseamnă că nimeni nu își asumă nicio răspundere. Și am văzut doar că primarul de la sectorul 4 s-a spălat pe mâini, aruncând vina pe patronii care au obținut autorizațiile ”pe proprie răspundere”, în timp ce aceștia înțeleseseră că asta înseamnă, de fapt, mână liberă pentru orice, fără restricții.

În fine, mărturisirea de mai sus ne oferă o perspectivă neglijată din cauza insistenței cu care vorbim despre corupția aparatului de stat. În contextul tragediei de la clubul ”Colectiv”, Președintele Klaus Iohannis a făcut la rândul său o declarație în același sens :”Nu mai avem voie să tolerăm incompetența unor autorități, ineficiența unor instituții, nu mai putem lăsa corupția să se întindă până ucide”, a spus președintele. Preocuparea sa e firească, căci el este ”vârful” administrației publice, dar problema e mult mai largă.

O companie aviatică cu un brand puternic angajează piloți neverificați, provocând o tragedie uriașă. (150 de morți în prăbușirea avionului companiei Germanwings în primăvara acestui an). Firme de transport rutier își constrâng șoferii să parcurgă mai mulți kilometri decât ar fi recomandați suferind accidente pe care nici nu le mai putem număra. În fine, un club declară spațiu pentru 80 de persoane, dar primește de fapt câteva sute, cu urmările cunoscute.

În toate acestea e ceva diferit de ceea ce numim corupție. La Germanwings de exemplu a fost, după toate aparențele, un mod mai subtil de a închide ochii și a relaxa regulile. Pilotul cu probleme psihice, care a prăbușit avionul intenționat, nu își declarase recidiva, cu acoperirea dreptului la propria imagine, iar compania trecuse cu vederea antecedentele. Pe fondul crizei și competiției acerbe, sentimentul responsabilității a fost umbrit ușor, atât cât să permită abateri de la o normă ”exagerată”. Nici nu e nevoie de o nesocotire grosolană a normelor, e destul o abatere de o clipă, așa cum poate fi pe șosea o depășire imprudentă cu încălcarea liniei continue.

Prin urmare nimic nu poate înlocui responsabilitatea personală. Nici regulile, nici controalele sau amenzile mari. Corupția funcționarului public e cu siguranță o problemă, dar nu trebuie să o absolutizăm. Președintele a spus ce trebuia să spună, dar noi trebuie să fim conștienți că un stat mai vigilent va fi bun numai până la un punct.

Pe fondul emoției cu reverbații puternice, apare tentația de a înăspri normele și sistemul de coerciție. Unele norme au fost nesocotite în mod grosolan și cu siguranță că trebuie să sporească mult exigența. Mă refer la protecția împotriva incendiilor, la ieșirile de siguranță, la capacitățile de primire, la rigoarea avizelor etc.

Dar statul nu poate deveni un paznic al iresponsabilității noastre. Ar fi grotesc ca la orice gest, un agent al statului să fie chemat să verifice și ”să ne tragă de urechi”, după cum se exprimă autorul spovedaniei de mai sus. Formula pe proprie răspundere, care pare astăzi doar un simplu tertip pentru eludarea unor reguli minimale, ar trebui să primească un conținut real.