1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CE şi reintroducerea controalelor la frontiere

16 septembrie 2011

Comisia Europeană a propus ca o eventuală reintroducere a controalelor la frontierele statelor din spaţiul Schengen sa fie gestionată la nivel comunitar, cu excepţia situaţiilor de urgenţă care necesită acţiune imediată.

https://p.dw.com/p/12ado
Imagine: DW

Actualele reglementări, care prevăd libera circulaţie în 25 de ţări europene, permit autorităţilor naţionale să efectueze controale la graniţe în mod excepţional şi temporar, a explicat comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström.

Există  25 de state Schengen cu o populaţie totală de 400 de milioane de locuitori. Traficul anual la graniţele Schengen este de peste un miliard de intrări şi ieşiri fără a fi efectuate controale - a menţionat comisarul european Cecilia Malmström, care a propus ca reintroducerea verificărilor la frontiere sa fie gestionată de UE.

Astfel, aplicarea măsurii în cazul unor evenimente previzibile, cum ar fi o competiţie sportivă importantă sau o reuniune politică majoră, ar fi luată la nivel comunitar în baza unei propuneri din partea CE, susţinută de o "majoritate calificată" a experţilor statelor membre. Criteriile pe baza cărora ar putea fi luată o asemenea decizie vor fi aceleaşi ca până în prezent, a menţionat comisarul european pentru afaceri interne.

"În cazul unor situaţii de urgenţă, cum ar fi un atentat sau o catastrofă naturală, fiecare stat membru ar putea reintroduce controalele imediat pentru o perioadă de maximum cinci zile. Ulterior, perioada poate fi prelungită cu acordul Comisiei", a declarat Cecilia Malmström. Ca regulă generală, controalele ar urma să fie autorizate pentru cel mult 30 de zile. În cazuri excepţionale, perioada maximă ar putea fi de şase luni.

În situaţia unor deficienţe grave privind aplicarea normelor Schengen, pot fi adoptate măsuri de sprijin din partea Comisiei, statelor membre, Frontex sau ale altor agenţii europene - propune CE. Comisarul pentru afaceri interne a dat asigurări că noul regim Schengen va respecta în continuare dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie.

Nici cu acest prilej nu au lipsit speculaţiile pe marginea stopării migraţiei prin reintroducerea unor noi reguli în spaţiul Schengen. La presiunile mai multor ţări, Comisia a admis că, în principiu, aceasta ar putea reprezenta un motiv numai în condiţiile în care o ţară poate dovedi că numărul mare de refugiaţi reprezintă o ameninţate la adresa ordinii publice.

Încă de pe acum se ştie că propunerea Comisiei se va lovi de obstacole greu de înlăturat. Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich (CSU), a declarat că guvernul din care face parte îşi va menţine dreptul de decizie. "Nu considerăm că sarcina supremă a fiecărui stat de a-şi proteja cetăţenii ar trebui transformată în vreun fel sau altul într-o misiune comună. Ar fi un semnal greşit", a afirmat ministrul federal de interne.

Aceeaşi atitudine au adoptat şi omologii săi din Spania şi Franţa. Propunerile CE urmează a fi analizate în Parlamentul European şi în Consiliu.

Autori: Christoph Hasselbach, Claudia Ştefan
Redactor: Ioachim Alexandru