1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce a adus şi ce nu a adus 2007?

Rodica Binder27 decembrie 2007

La sfîrşit de an, retrospectivele par obligatorii. Ele evidenţiază obiectivele atinse şi cele ratate într-un plan de acţiune pe care hazardul îl dă uneori peste cap.

https://p.dw.com/p/CgvU
Cuvîntul anului 2007 a fost, conform deciziei Juriului Societăţii pentru Limbă Germană , "Klimakatastrophe"Imagine: AP

Cotidianul DIE WELT reţine pe suprafaţa a 16 pagini format mare, în texte şi imagini color, ce s-a întîmplat în 2007 in Germania şi în lume, care au fost evenimentele mari şi mărunte, cine sunt învingătorii şi cine perdanţii. „Valorile Europei sunt cele ale occidentului” se intitulează eseul foarte dens al profesorului de istorie August Winkler de la Universitatea Humboldt din Berlin. Ideea centrală a eseului este că Uniunea Europeană are nevoie stringentă de sentimentul comuniunii interne, că amprenta occidentului asupra Europei de azi are rădăcini istorice mult mai îndepărtate decît vor să admită mulţi europeni convinşi.

Cine caută găseşte … Ce?

De pildă un precedent, pentru cei care se tem că independenţa provinciei Kosovo ar încuraja şi alte tendinţe secesioniste. În cazul de faţă sunt temerile Moscovei şi ale Belgradului relevă DIE PRESSE. Ziarul austriac crede că sprijinul dat de Rusia Serbiei nu este de dragul fraţilor slavi din sud-estul Europei ci pur şi simplu din voinţa de a-şi menţine sfera de influenţă în regiune, citez: „independent de independenţa unui petec de pămînt din Balcani”.

În paginile cotidianului DIE WELT Michael Stürmer semnează un comentariu memorabil, pornind de la următoarea idee :”Kosovo nu este decît începutul“, provincia fiind „cuiul lui Pepelea” care alterează şi relaţiile dintre Moscova şi Washington.Tonul cu care se încheie comentariul este pesimist: „soluţii încă nu se întrevăd”.

Tonul belicos al discursului de la Belgrad despre provincia Kosovo este reperat de NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Pentru AFTENPOSTEN din Oslo, atitudinea Serbiei este expresia obstinaţiei şi înverşunării cu care regimul de la Belgrad, cu noua sa rezoluţie, se autoizolează în continuare de Europa.

Angela Merkel în schimb, nu se mai izolează de oamenii de rînd aşa cum îi reproşau unii critici, pe drept sau pe nedrept.

Indiscutabil, Angela Merkel a făcut o cotitură – înspre mase, constată FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG azi, pe prima pagină.

O cu totul altă traiectorie, pare a fi fost preferată de preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy: el frecventează înalta societate şi cultivă prietenia cu magnaţii economiei şi industriei. DER STANDARD îl consideră pe Şeful Palatului Elysee un politician de calibru uşor, şi-i trece în revistă gafele politice sau, în temreni ceva mai eleganţi, preferinţa pentru mutările spectaculoase de şah atît în viaţa particulară cît şi în cea publică. Dar - scrie ziarul austriac - acest excentric talentat riscă să devină un politician de doi bani , plin de temperament şi totuşi un improvizator diletant.

LA REPUBBLICA întrevede în Sarkozy groparul celei de-a 5-a republici a lui Charles de Gaulle în timp ce de la Paris, LE MONDE deplînge asemănarea tot mai flagrantă a preşedintelui Franţei cu Berlusconi asemănare ce aduce prejudicii chiar statutului de şef de stat.