Ce a adus conflictul din Gaza?

După ce în sfârşit schimbul de focuri în Gaza a încetat, victimele au intrat într-un plan secund, în timp ce "câştigătorii" se înghesuie primii. Fiecare vrea să fie acum învingătorul. Nu lipseşte o porţie obişnuită de cinism tipic pentru Orientul Apropiat: premierul în funcţie, Ehud Olmert, ca şi partenerul său de coaliţie, ministrul apărării Ehud Barak, se laudă reciproc, înainte ca partidele lor să reia campania electorală care a fost întreruptă. Iar prin megafoanele moscheelor din Gaza, şi liderul Hamas Ismail Haniyeh anunţă că mişcarea sa ar fi obţinut o victorie în această regiune.

Politicienii israelieni insistă, că obiectivul "operaţiunii" ar fi fost atins. Care a fost însă acest obiectiv? Distrugerea mişcării Hamas? Acest ţel nu a fost atins, la fel ca distrugerea organizaţiei Hezbollah în Liban în 2006. S-a reuşit oare prevenirea durabilă a atacurilor cu rachete din Gaza? Deja în primele ore ale retragerii, au fost lansate din nou rachete de acest fel. Nici curmarea traficului de arme nu poate fi considerată absolută. Cum se explică altfel, că liderii politici ai Europei au călătorit în Orientul Apropiat tocmai pentru a solicita acest lucru?

Organizaţia Hamas încearcă acum, să se prezinte drept singura opoziţie reală şi eficientă împotriva aşa-numitei "ocupaţii" israeliene. Cel puţin palestinienii ar trebui să ştie, că Fâşia Gaza, deşi a fost puternic persecutată, nu mai este de facto un "teritoriu sub ocupaţie" de când s-au retras israelienii în 2005. Mişcarea Hamas mai solicită şi respectarea anumitor condiţii pentru propriul armistiţiu anunţat cu întârziere: Israelul trebuie să se retragă în decursul unei săptămâni. Cu ce poate să ameninţe însă organizaţia Hamas în ziua de azi? Că va relua luptele? Lumea a văzut, ce înseamnă acest lucru. Sau că nu va accepta negocierile de pace cu Israelul? Dacă Hamas a avut până acum un principiu, atunci acesta este în cauză.

Armistiţiul nu trebuie folosit în scopuri propagandistice

Nici guvernul israelian, nici Hamas nu ar trebui să folosească armistiţiul în scopuri propagandistice, ei trebuie să-l respecte necondiţionat, fiind conştienţi că nu s-a ajuns la încetarea focului din motive umanitare, ci dintr-o lipsă a alternativelor.

Ambele tabere au demonstrat din nou ceea ce se ştia deja de mult: şi anume, că un conflict militar nu aduce nicio soluţie, ci înăspreşte tensiunile, generând un nou conflict.

Această absurditate a fost plătită cu preţul vieţii a peste 1.000 de oameni, alte mii de persoane au fost rănite şi un milion şi jumătate au de suferit. Toate acestea numai pentru ca taberele să regândească viitorul nesigur al unui armistiţiu? Acum trebuie găsite modalităţi de a demara negocieri de pace substanţiale, care să prevină războaie ca cel din Gaza odată pentru totdeauna. O astfel de prevenţie este mai dificilă decât mobilizarea avioanelor şi a tancurilor. Palestinienii trebuie să cadă la pace în ciuda tuturor suferinţelor, iar Israelul trebuie să accepte oferta cu sinceritate şi seriozitate.