1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce aduce vizita Angelei Merkel în regiunea Golfului Persic?

22 mai 2010

Şefa executivului german va vizita Emiratele Arabe, Arabia Saudită, precum şi statele Qatar şi Bahrain. Pe ordinea de zi sunt problemele de securitate, conflictul din Orientul Apropiat şi dosarul nuclear iranian.

https://p.dw.com/p/NUs0
Imagine: AP

E, oare, momentul potrivit pentru o călătorie de patru zile a cancelarului în regiunea Golfului Persic tocmai acum, când moneda europeană se află într-o criză fără precedent? Da, fiindcă Germania are nevoie tocmai acum de cooperarea economică cu aceste state arabe, consideră consilierul pe probleme externe al Angelei Merkel, Christoph Heusgen:

"Statele din Golf au interesul ca Europa să rămână puternică şi s-au dovedit a fi de mare ajutor în timpul crizei economice prin investiţii substanţiale, ca de pildă cele ale Qatarului în cazul concernelor Volkswagen şi Porsche."

Interese economice multiple

Merkel nu a pornit însă în acest turneu din recunoştinţă, ci din interese economice foarte concrete, pe care le împărtăşeşte cu managerii care o însoţesc: de la directorul Siemens Peter Löscher la şefii concernelor Eon-Ruhrgas sau Linde. Fiecare dintre ei speră să încheie contracte profitabile în statele arabe. Felix Neugart de la Camera federală pentru industrie şi comerţ subliniază că există proiecte extrem de avantajoase şi interesante care îşi aşteaptă investitorii potenţiali în această regiune, chiar şi dincolo de cele clasice din domeniul infrastructurii:

"Cred că aspectul creşterii calitative devine tot mai important. În regiunea Golfului Persic, se caută soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din zonele urbane foarte aglomerate, cum ar fi reciclarea deşeurilor, iar firmele germane au multe de oferit tocmai în aceste domenii."

Creşterea economică a regiunii Golfului Persic nu a scăzut sub 5 la sută nici măcar în perioada crizei economice, nu în ultimul rând datorită resurselor de petrol şi gaze naturale. Înainte de izbucnirea crizei, exporturile germane în această regiune se triplaseră comparativ cu anul 2000, pentru a scădea dramatic în ultima perioadă. În aceste condiţii, nu-i de mirare că reprezentanţii economiei germane salută turneul cancelarului în statele arabe.

"Şi statele din Golf percep programul nuclear iranian ca ameninţare"

Programul turneului Angelei Merkel e foarte încărcat, cuprinzând, printre altele, o vizită în oraşul Masdar din Emiratele Arabe, care urmează să devină prima localitate din lume în care nu există emisii de dioxid de carbon. În Arabia Saudită, cancelarul le va mulţumi oficialilor pentru sprijinul acordat Berlinului în vederea eliberării a doi ostatici germani din Yemen.

Deosebit de importante la nivel politic sunt discuţiile cu reprezentanţii Arabiei Saudite, un stat care face parte din grupul G20, despre planurile de reglementare a pieţelor financiare, dar şi despre controversatul program atomic iranian.

"Statele din Golf percep programul nuclear al Teheranului ca ameninţare la securitatea lor naţională. În cazul escaladării tensiunilor, aceste ţări s-ar număra printre primele victime. Din acest motiv, Germania trebuie să coopereze cu statele arabe în vederea impunerii unor sancţiuni împotriva Iranului, în cazul în care negocierile eşuează. Iar în calitate de vecini, aceste ţări ar trebui să vegheze la aplicarea sancţiunilor", a explicat consilierul şefei executivului german, Christoph Heusgen.

Autor: Richard Fuchs / Alexandra Sora
Redactor: Vlad Drăghicescu