Ce ar spune autorii Constituţiei din 1991

Profesorul de drept constituţional Ioan Muraru, care a participat în calitate de expert la reactarea Constituţiei din 1991, a făcut, în cadrul unui interviu pentru Mediafax din 25 mai 2011, o declaraţie mai mult decât grăitoare: ”Am să vă spun un lucru pe care îl spun cu toată responsabilitatea şi cu prietenie pentru sistemul nostru statal, juridic, actual, la construcţia căruia am pus şi eu câteva virgule. Sunt puţin dezamăgit.(...) Aparatul nostru de stat la ora actuală nu se prezintă aşa cum l-am gândit noi la redactarea Constituţiei.”

Profesorul Ioan Muraru a fost şi judecător la Curtea Constituţională, apoi a îndeplinit funcţia de Avocat al Poporului, în cadrul căreia a adunat cele mai multe experienţe negative. Mărturia sa este extrem de elocventă, mai ales în aceste zile frământate şi în contextul ultimului raport al Comisiei Europene: ”Trebuie să vă spun: am stat de vorbă cu judecătorii, noi atunci când sesizăm Curtea Constituţională, noi direct, lucrăm la document şi nu-i dăm drumul dacă nu e motivat şi dacă nu vedem că avem şanse de câştig măcar 40 la sută. Datorită acestui lucru am fost deseori certat de partide politice, pentru că ei au confundat poziţia asta a noastră (a Avocatului Poporului n.m.) faţă de Curtea Constituţională cu poziţia poştaşului faţă de pensionar”.

Politicienii care, deunăzi, solicitau poruncitor Avocatului Poporului să facă o sesizare la CCR împotriva unui act al Guvernului, acuzând totodată deturnarea instituţiilor democratice, ar avea de câştigat citind aceste mărturii, care explică, mai credibil decât ar putea-o face oricine, care este spiritul în care a fost gândită Constituţia.

Dar mărturii dintre cele mai elocvente ar putea fi găsite şi în scrierile acelor constituţionalişti care nu au mai apucat să-şi decline dezamăgirea. Profesorul Vasile Gionea, bunăoară, ţărănistul care a participat ca membru al Constituantei la redactarea textului, devenind ulterior primul preşedinte al Curţii Constituţionale, a făcut în manualele sale câteva comentarii relevante.

La capitolul privitor la procedura de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru, profesorul Vasile Gionea arată că ”textul Constituţiei îl obligă pe Preşedinte numai la consultări, nu şi la acceptarea propunerii făcute de partidul majoritar. Trebuie precizat însă că Preşedintele va trebui să negocieze desemnarea persoanei pentru funcţia de prim-ministru, pentru că altfel riscă un vot de neîncredere al Parlamentului pentru viitorul Guvern.”

Felul cum a procedat preşedintele Traian Băsescu, în toamna anului 2009, rupând brutal spiritul de litera Constituţiei, ar fi fost de ajuns să provoace imensa decepţie a profesorului care murise cu 10 ani înainte.

Dar textele lui Vasile Gionea nu legitimează nici excesele Parlamentului. ”În cel de-al doilea caz, al săvârşirii de fapte grave de încălcare a Constituţiei, Preşedintele poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după luarea avizului Curţii Constituiţionale. Acest aviz este consultativ, dar în mod practic va fi ţinut în seamă deoarece Curtea Constituţională este autoritatea care veghează la aplicarea justă a Constituţiei.”

Dacă ne raportăm şi la aceia care s-au plasat în 1991 de partea învinşilor şi care au votat contra Constituţiei, dezamăgirea ar fi infinit mai mare. Ţărăniştii, care s-au opus instituirii Avocatului Poporului, considerând că este o instituţie străină de spiritul public din România, sau mai ales aceia care au avertizat că o Curte Constituţională ca autoritate publică autonomă ar putea deveni ”stat în stat” ar putea spune astăzi că previziunile lor cele mai negre s-au adeverit. E adevărat totuşi că, deşi lucrurile merg rău, scepticii din 1991 s-au înşelat întrucâtva. Orice ar putea fi reproşat Curţii Constituţionale, mai puţin faptul că ar fi devenit, în cursul anilor, o autoritate excesiv de independentă.

În ultimii ani s-a manifestat în viaţa publică românească un curent nou, care contestă Constituţia din 1991, deoarece a fost redactată şi aprobată într-o perioadă dominată copios de Frontul Salvării Naţionale. Reformatorii au în multe privinţe dreptate, dar ei ar trebui să fie atenţi să nu confunde Constituţia însăşi, aşa cum a fost gândită, cu bună credinţă, de iniţiatorii ei, cu felul în care a fost ulterior pusă în practică.