Ce este solidaritatea naţională?

Pentru ca reforma să fie acceptată ar fi nevoie să fie înţeleasă şi ca formă a solidarităţii naţionale. Dar nu a unei solidarităţi simbolice, ceremoniale, aşa cum se întîmplă la sărbătorile oficiale sau la marile înfruntări sportive, ci a uneia cît se poate de practice.

De exemplu, sistemul de pensii din România se întemeiază 100% pe solidaritatea întregii societăţi, întrucît cei care contribuie astăzi din banii lor plătesc pensiile vîrstnicilor retraşi din activitate. De regulă, se spune că pensiile de stat se bazează, printre altele, pe principiul solidarităţii sociale, dar este un termen imperfect.

Ar fi mai exact să se spună solidaritate naţională, deoarece se referă exclusiv la cetăţenii ţării, la cei care sînt, altfel spunînd, membrii naţiunii politice. Nu există în clipa de faţă un sistem de pensii europene, deşi nu este exclus ca evoluţia supranaţională a societăţilor să ducă la apariţia acestuia.

În sfîrşit, dacă sistemul de pensii din România a ajuns într-o situaţie atît de dificilă, acest lucru se datorează într-o măsură însemnată migraţiei masive a forţei de muncă.

Potrivit datelor bancare, care sînt cele mai credibile, în ultimii ani au plecat temporar din ţară aproximativ 3 milioane de cetăţeni români, dezechilibrînd sistemul naţional de asigurări sociale.

Dacă arătăm că în România sînt astăzi 5514200 de pensionari şi 4367700 de salariaţi atunci înţelegem de ce dispariţia din sistemul de pensii a aproape alte 3 milioane de salariaţi este dramatică.

În România domină opinia că migraţia forţei de muncă a avut numai consecinţe pozitive. Se pare însă că lucrurile nu stau aşa.

Raportul „Riscuri şi inechităţi sociale în România“, publicat în septembrie 2009 de Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, arată pentru prima dată într-un mod cuprinzător că fenomenul emigraţiei a avut şi repercusiuni negative, antrenînd totodată mari riscuri sociale.

S-a remarcat în primul rînd că cei care emigrează nu mai contribuie la sistemul naţional de asigurări sociale, creînd o presiune sporită asupra bugetelor publice. În al doilea rînd, Raportul observă o „îmbătrînire demografică rapidă, prin rămînerea în străinătate a migranţilor din cea de-a doua generaţie“.

Dezorganizarea familiilor de emigranţi provoacă de asemenea creşterea ratei divorţurilor şi scăderea natalităţii, ceea ce conduce, împreună cu celelalte efecte, la o situaţie dezastruasă a sistemului de pensii care, dacă tendinţele nu se inversează, vor deveni nesustenabile după anul 2032.

Raportul pune în evidenţă şi alte riscuri sociale care derivă din caracterul dezorganizat al migraţiei forţei de muncă.

Potrivit unor sondaje de opinie, (nu există în această privinţă date oficiale) aproximativ 25% din imigranţii români din Spania şi Italia lucrează fără carte de muncă şi alţi 5-7% lucrează nereglementat ca zilieri sau pe cont propriu, dar fără autorizaţie.

Raportul semnalează că revenirea în ţară a acestor muncitori (care trebuie să fie în realitate mai mulţi decît o arată sondajul) ar putea deveni din punctul de vedere al asistenţei sociale o mare problemă.

Se vede aşadar că bunăstarea relativă obţinută prin emigrare are un cost care urmează să fie plătit. Migraţia aceasta masivă a forţei de muncă a creat mulţi ani o iluzie de prosperitate pentru societatea românească: în anii 2007 şi 2008, România a primit de la lucrătorii plecaţi echivalentul a aproximativ 6% din valoarea anuală a PIB. Dar din 2009 încoace valoarea acestor remiteri a scăzut considerabil şi totodată a început să se manifeste dramatic efectul pe care migraţia îl are asupra asigurărilor sociale.

Migraţia masivă care s-a produs în România ultimilor ani a fost produsul unui individualism pronunţat care s-a manifestat cu atît mai puternic, cu cât colectivismul comunist fusese complet discreditat. Eşecul tranziţiei i-a încurajat de asemenea pe oameni să se simtă dispensaţi de orice datorie faţă de societatea din care provin şi să-şi caute norocul în altă parte.

Dar, privind lucrurile în ansamblu, putem spune că liantul care ţine laolaltă o naţiune (în sensul ei politic) a fost grav afectat. Sau, altfel spus, solidaritatea naţională s-a destrămat.

Se vede aşadar că reforma propusă de Guvern are nevoie astăzi şi de o regăsire a acestei solidarităţi naţionale în termeni concreţi şi de un proiect de societate în care generaţiile să se simtă din nou răspunzătoare unele faţă de altele.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder