Ce ne lipseşte

Numărul mare al şomerilor din zonele foarte sărace ar putea fi diminuat dacă aceştia ar avea posibilitatea să facă naveta în oraşele mai dezvoltate, fără să fie obligaţi să parcurgă distanţe mici în ore pierdute pe şosele asfaltate prost, pline de hîrtoape, şi tocmai de aceea aglomerate de automobile care rulează în ritm de melc.

La bilanţul a trei ani de guvernare, Victor Ponta declara: "La ce n-am reuşit să realizăm punem infrastructura rutieră. Asta e o prioritate. Din cei 600 sute de km de autostradă, 300 de km i-a inaugurat acest guvern. Sînt 300 de kilometri terminaţi, încă 250 contractaţi şi în lucru. Ultima problemă e Comarnic – Braşov, e scumpă pentru că nu avem fonduri europene, e o zonă geografică dificilă, aşa că trebuia făcută prin parteneriat public-privat."

Ponta a "uitat" să precizeze că autostrăzile inaugurate de guvernul său au fost în marea lor parte începute şi aproape finalizate de guvernarea PDL. România este străbătută de tronsoane mici de autostrăzi finalizate, de la 4 km la 42 (Timişoara-Arad). Alţi 229 de km de autostradă se află în execuţie sau doar planificaţi. Din cei 84 de km promişi pentru 2015 de conducerea CNADNR, nici 25% nu au fost finalizaţi. "Cu puţină şansă, sperăm să finalizăm ceea ce ne-am planificat pînă la sfîrşitul anului", a declarat directorul general al CNADNR.

Aşadar acolo unde e nevoie de planificare realistă şi contracte ferme, cei care se ocupă de dezvoltarea infrastructurii rutiere aduc în discuţie "şansa" pentru a pune în practică promisiunile făcute public.

România nu poate să se dezvolte atîta timp cît infrastructura rutieră nu este o prioritate pentru guvernanţi şi autorităţile locale. Chiar şi acolo unde primăriile primesc fonduri publice sau fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, sînt numeroase cazuri în care o bună parte din aceste fonduri intră în buzunarele autorităţilor locale. Zeci de primari au fost sau sînt cercetaţi penal pentru deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, unii dintre ei fiind deja condamnaţi. Licitaţiile pentru contractele cu firmele de execuţie în domeniul infrastructurii rutiere sînt deseori trucate, autorităţile primind comisioane substanţiale de la firmele cîştigătoare. Sînt şi situaţii aiuritoare în care unii primari condamnaţi penal îşi exercită în continuare mandatul.

O altă lipsă cu care ne confruntăm este cea a serviciilor, a forţei de muncă profesionalizate. Companiile din domeniul serviciilor duc lipsă de personal calificat, asta şi din cauză că şcolile de meserii au fost în mare parte desfiinţate. Personalul calificat fie lucrează în afara ţării, fie lucrează la negru, cîştigînd bani mai mulţi decît salariul pe care îl oferă companiile.

În această situaţie, în care cererea este mai mare decît oferta, companiile investesc bani în formarea profesională, încă din timpul liceului sau pentru cei din şcolile de meserii, oferind condiţii de practică şi un loc sigur de muncă după obţinerea diplomei. Mii şi mii de absolvenţi ai unei facultăţi nu îşi găsesc un loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit. Sînt astfel obligaţi să se califice în domenii total diferite, purtînd şi handicapul studiilor parcurse în zadar. Piaţa de muncă din România absoarbe un personal pestriţ, în bună parte necalificat, asta şi din cauza unei orientări haotice, aleatorii pentru o meserie sau alta. Paradoxal este că pe măsură ce şcoala oferă tot mai multă diversitate a opţiunilor pentru un domeniu sau altul, alegerea drumului în viaţă nu ţine cont de vocaţie, ci de oportunităţi materiale care nu oferă siguranţa practicării meseriei alese.