Ce poate fi mai străin decît o patrie în care nu poţi trăi?

Cu fiecare nouă reuniune, fisurile din interiorul comunităţii internaţionale devin mai flagrante - fie că este vorba de furnizarea de armament combatanţilor anti-Gaddafi, de misiunile avioanelor NATO sau de ipoteza unui armistiţiu. Deunăzi, secretarul general ONU Ban Ki-moon, revendica un armistiţiu imediat şi soluţionarea politică a conflictului din Libia. Marea Britanie şi Franţa, dimpotrivă, sunt de părere că un armistiţiu lipsit de perspectiva unor schimbări politice ar permanentiza o situaţie inacceptabilă şi fiecare are dinaintea ochilor jalnica imagine a sărmanei Catherine Ashton, împuternicita Uniunii Europene care intonează una şi aceeaşi litanie: Gaddafi trebuie să renunţe imediat la putere - sunt termenii în care cotidianul francez LA REPUBLIQUE DES PYRENEES descrie stadiul actual al conflictului libian.

Conferinţa NATO de la Berlin a izbutit în cele din urmă să-şi clarifice măcar ţelul strategiei sale în Libia - Gaddafi trebuie să renunţe la putere - drept care bombardamentele continuă, relevă LE FIGARO.

Numai că doar bombardarea obiectivelor regimului Gaddafi nu rezolvă problema - ripostează FRANKFURTER RUNDSCHAU.

Cît despre pledoaria ministrului german de externe Westerwelle în favoarea unei soluţii politice a conflictului libian, ea nu ar fi decît o nouă încercare de a cosmetiza chipul cam răvăşit al Alianţei - deduce WESTFALENPOST.

Dar poate şi ceva mai mult decît atît, devreme ce Berlinul s-a arătat dispus să protejeze militar campaniile de ajutor umanitar în Libia. Pînă una alta însă, NATO aruncă bombe iar Gaddafi trage cu puşca fără ca situaţia să se fi modificat radical - ceea ce constituie un bilanţ amar pentru cele 16 ţări ale coaliţiei, care cu 30 de nave, cu cinci submarine şi 300 de avioane de luptă, plus alte mijloace militare, nu au reuşit încă să-l alunge pe dictator - avertizează cotidianul LA MONTAGNE.

Ceea ce face ca însuşi procesul de democratizare al Libiei, pe care va trebui să şi-l asume opoziţia internă a ţării să alunece într-un viitor încă incert. Constatare valabilă şi pentru restul ţărilor arabe cuprinse de vîlvătaia unor revolte lipsite de un proiect politic clar şi concret, din care motiv ele nici nu merită numele de revoluţii - este de părere CORRIERE DELLA SERA. Dar - continuă ideea ziarul italian, pe un ton mai încurajator - este posibil ca tineretul să reuşească să se organizeze politic, deşi încă nu pare pregătit spre a o face.

Aşa încît nu-i de mirare că de pe ţărmurile Africii de Nord, din ţările ce nu le oferă perspective de viitor, zeci de mii de tineri bărbaţi iau calea pribegiei, bătînd la porţile Uniunii Europene.

Intîilnirea, la Riga, a Hertei Müller cu Sandra Kalniete, fost ministru de externe al Letoniei, care în 2004 declarase la Tîrgul de Carte de la Leipzig că ambele regimuri totalitare - nazismul şi comunismul- au fost la fel de criminale, provocînd reacţii de protest, este amplu prezentată în paginile de foileton ale cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG.

Citînd cîteva din afirmaţiile făcute de Herta Müller cu prilejul lansării în traducere letonă a romanului „Leagănul respiraţiei”, redactorii au reprodus în titlul articolului, ideea laureatei Nobelului pentru Literatură : nimic nu poate fi mai străin decît o patrie în care nu poţi trăi. Dar demnă de reţinut ar mai fi şi următoarea ei precizare: Nu limba este patria, ci ceea ce spui.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Petre Iancu