Ce rol au intelectualii în partide?

Legea Capitalei a devenit un teren foarte bun pentru a identifica influenţa reală a “intelectualilor” în politică. Este cunoscută intenţia organizaţiei PDL Bucureşti, condusă de Elena Udrea, de a desfiinţa consiliile de sector şi de a centraliza întreaga administraţie la nivelul primăriei generale.

Pentru un partid cu o viziune etatistă şi cetralistă nu ar fi fost de mirare, dar PDL a pretins mereu în ultimii ani că a devenit o grupare ataşată strâns de valorile dreptei europene şi în particular de creştin-democraţie.

La Convenţia naţională din 14-15 mai, Ministrul de Externe Teodor Baconschi, preşedintele recent înfiinţatei Fundaţii Creştin-Democrate, a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului, laolaltă cu Sorin Frunzăverde, un alt politician ataşat de ideile conservatoare. Era de aşteptat de aceea ca şi Legea Capitalei să primească un alt tratament, unul mai apropiat de ideile de la care se revendică partidul.

Cu toate acestea, organizaţia PDL din Bucureşti şi-a continuat campania în aceiaşi termeni, militând pentru desfiinţarea consiliilor locale de sector şi pentru centralizarea administraţiei. Mai mult decât atât, la îndemnurile preşedintelui Traian Băsescu, partidul a renunţat şi la ideea de a oferi bucureştenilor posibilitatea de a-şi exprima punctele de vedere în cadrul unui referendum.

PDL a adoptat o conduită politică ce contravine total ideii de guvernare locală, minimalizând în mod dramatic rolul pe care comunităţile locale ar trebui să-l aibă în rezolvarea unor probleme care le privesc pe ele în exclusivitate.

Evoluţia aceasta este cu atât mai surprinzătoare cu cât lumea aştepta ca promovarea unui intelectual preţuit ca Teodor Baconschi să aibă ca urmare o stimulare a dezbaterii legate de doctrine şi o veritabilă infuzie de idei creştin-democrate, dintre care subsidiaritatea ocupă un loc central.

În general publicul îl investeşte pe “intelectual” cu capacitatea de a stimula dezbaterile şi mai ales cu rolul de a ancora practica politică într-un sistem de idei generale. Dacă politica de zi cu zi se zbate într-un soi de “empirism” guvernat de conjuncturi şi interese minore, “intelectualul” ar avea menirea de oferi politicului o ancoră mai fermă şi o viziune de viitor.

Desigur foarte mulţi politicieni posedă înalte titluri academice, dar rolul de “intelectual” nu revine decât unei minorităţi, pe care toată lumea o recunoaşte, chiar dacă definiţia ei este foarte greu de dat.

Totuşi se poate spune că “intelectualul” este omul de reflecţie, cel care pune valorile înaintea interesului imediat, dar mai ales acela care nutreşte convingerea că dezbaterea publică trebuie să fie guvernată de bună-credinţă.

“Intelectualul” este acela care respinge sofismele şi mistificările chiar şi atunci când par bine intenţionate şi care nutreşte convingerea că adevărul este mai important decât eficacitatea de moment.

De aceea poate sunt atât de puţini “intelectuali în politică, iar atunci cînd ei totuşi se încumetă să facă politică partizană riscă, pe nesimţite, să renunţe la rolul lor de “intelectuali”, transformându-se în politicieni oarecare.

Teodor Baconschi, Teodor Paleologu, Sever Voinescu sunt “intelectuali” care au alimentat multe speranţe şi a căror influenţă, în rolul lor prezumat de oameni de idei şi reflecţie, continuă să se lase aşteptată.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident