Ce s-a ameliorat în Germania de la inundaţiile din 2002

Ploi torenţiale au scos din matcă Elba  şi afluenţii săi cu mai bine de un deceniu în urmă. Cantităţi de apă fără precedent au inundat mai ales estul Germaniei. Astfel, prima inundaţie a noului secol şi mijloacele de protecţie au devenit temă pe pe ordinea de zi a politicienilor şi în societate în general. Totuşi, amintirea acelei catastrofe s-a estompat între timp, afirmă Andreas Schumann, profesor la catedra de Hidrologie a Universităţii Ruhr din Bochum. "Avem deficite incredibile în privinţa conştientizării pericolului inundaţiilor", a avertizat el.

Acest deficit devine o problemă mai ales acolo unde oamenii, în decursul timpului, s-au apropiat cu casele lor tot mai mult de apă, şi asta s-a întâmplat în Germania mai pretutindeni. "Trebuie să interzicem construcţiile în zonele inundabile", subliniază Schumann. O astfel de interdicţie nu s-a putut însă impune până acum fiindcă locuitorii unor astfel de regiuni tind cu consecvenţă să minimalizeze riscul inundaţiilor. În schimb, ei se bizuie pe mijloace tehnice de protecţie împotriva inundaţiilor, cum ar fi digurile. Acestea au devenit în anii din urmă tot mai înalte şi mai rezistente.

"Am cheltuit pentru asta foarte mulţi bani", declară Andreas Heinz, deputat în parlamentul regional din Saxonia şi expert în probleme de mediu, ca răspuns la întrebarea ce progrese a realizat landul său federal în privinţa protecţiei contra inundaţiilor. Saxonia a fost deosebit de afectată de inundaţiile din 2002. Şi pentru ce s-au cheltuit acei bani? Deputatul spune că pentru întărirea digurilor şi extinderea arealurilor inundabile, în aşa fel încât acestea să poată "înghiţi" la nevoie mai multă apă. "Este incontestabil un progres, dar protecţie absolută contra inundaţiilor nu există, iar mijloacele tehnice pot ceda", a declarat Heinz.

O soluţie eficientă de protecţie ar fi mutarea digurilor la o distanţă mai mare de maluri. Dar această măsură nu se poate înfăptui de pe azi pe mâine, fiindcă oamenii s-au tot apropiat de râuri în decursul secolelor. Procesul nu poate fi întors în decurs de câteva decenii, fiindcă planificarea este deosebit de complicată. Ea intră în conflict cu nenumărate alte interese: Agricultorii nu vor să renunţe la ogoarele lor, locuitorii nu vor să-şi piardă casele şi terenurile, iar comunele se tem că li se reduc şansele de dezvoltare.

Deputatul Andreas Heinz s-a lovit de opoziţia locuitorilor şi a constatat că interesul lor pentru măsurile de protecţie contra inundaţiilor a tot scăzut pe măsură ce amintirile anului 2002 s-au estompat. "Există chiar localnici din zonele de risc care spun, atunci când vrem să supraînălţăm un dig, că nu sunt de acord, fiindcă li se strică priveliştea de la geam", afirmă politicianul creştin-democrat.

Cert e, că oricâte măsuri de precauţie s-ar lua, inundaţiile sunt inevitabile. Şi atâta timp cât oamenii vor locui la malul apelor, puhoaiele vor produce, din timp în timp, pagube. "Fiecare nouă inundaţie ne dezvăluie noi puncte slabe, fiindcă nu seamănă o inundaţie cu alta. Şi cu cât cercetăm mai mult fenomenul, cu atât învăţăm mai mult despre felul, plin de riscuri, în care funcţionează natura. Astfel, protecţia contra inundaţiilor este, în Germania dar şi în lume, un proces care nu se va încheia niciodată", a conchis profesorul Andreas Schumann.