Ce soartă va avea Constituţia?

Va fi sau nu modificată Constituţia? O anumită îndoială persistă, căci tot mai multe grupuri politice par fie să se teamă, fie să nu mai aibă o motivaţie destul de puternică. Primul ministru a anunţat încă din seara alegerilor că va iniţia această amplă reformă, dar am văzut că liberalii şi o parte a propriului partid au reuşit încă din primele momente să-i deturneze anumite intenţii. Aşa cum a fost nevoit să renunţe la ideea alianţei cu UDMR, tot aşa ar putea fi constrâns să renunţe şi la proiectele mari, mai ales că ele sunt strâns legate între ele.

Înainte de alegeri, USL admitea necesitatea modificării constituţiei, dar mai ales ca formă de opoziţie faţă de Traian Băsescu. O reală pasiune pentru temele constituţionale, liberalii nu au avut niciodată. Or, dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, va constata că are mari şanse să câştige alegerile din 2014, atunci entuziasmul pentru modificarea Constituţiei ar putea să scadă la zero. Am văzut de prea multe ori că opozanţii critică puterea prezidenţială la fel cum vulpea critică strugurii.

Circumstanţele par să fie tot mai nefavorabile. Opinia publică şi poporul alegător n-au manifestat niciodată o preocupare deosebită pentru Constituţie sau pentru legea electorală. Am putea spune că există chiar un mare dezinteres, unul regretabil căci este vorba de regulile însele ale jocului democratic. O parte a elitei intelectuale, care a fost scoasă din joc de noua configuraţie politică, a devenit subit conservatoare şi trage semnale de alarmă privind riscurile implicate de modificarea Constituţiei, iar cercurile occidentale neprevenite par să preia mesajul, confundând încă odată situaţia României cu cea a Ungariei, mult mai bine cunoscută. Dacă partizanii preşedintelui erau până mai ieri cei mai mari reformatori şi animau dezbaterea constituţională, ei preferă acum să lase lucrurile neschimbate. ”Dacă modificarea Constituţiei se va face fără noi, atunci mai bine deloc”, par ei să spună. Nu e neglijabil nici faptul că ungurii din România şi-au pierdut şi ei încrederea şi că, odată ce înţelegerea privind asocierea la guvernare a fost denunţată, nu mai pot spera să influenţeze cu adevărat mersul dezbaterilor. Aşadar nu este deloc exclus ca UDMR să se plaseze pe poziţii conservatoare, să adopte în orice caz o poziţie de mare circumspecţie.

Ceea ce liberalii au uitat pur şi simplu este că cei mai entuziaşti aliaţi pe terenul bicameralismului sau al parlamentarismului au fost întotdeauna ungurii. Ei au motive concrete şi nu speculativ-juridice pentru a promova un Senat al regiunilor, după cum au interese vitale în a susţine o reorganizare administrativă care să nu îi ignore. Liberalii uită că proiectul de regionalizare avansat în mod fulgerător de preşedintele Băsescu a fost abandonat exclusiv din cauza opoziţiei UDMR, căci PDL nu avusese nici atunci, ca de fiecare dată, nicio opinie. Ceea ce uită iarăşi mulţi militanţi USL este faptul că UDMR a fost nu doar un aliat al preşedintelui, ci poate mai ales o frână puternică şi salutară în calea reformelor sale. UDMR a fost cea mai bună cenzură a puterii prezidenţiale, tocmai prin faptul că a făcut parte din majoritatea guvernamentală.

Premierul Victor Ponta a făcut un gest lăudabil atunci când a anunţat în seara alegerilor formarea unei majorităţi constituţionale cu UDMR, căci recunoştea în felul acesta rolul pe care l-au jucat ungurii în ponderarea unei viziuni constituţionale reducţioniste. Toţi aceia care s-au opus reformei preşedintelui Traian Băsescu şi care vizează în mod sincer modificarea Constituţiei nu au cum, în mod logic, să-i ocolească pe maghiari.

De aceea putem presupune, cu bun temei, că liberalii şi o bună parte a social-democraţilor nu au cu adevărat imboldul de a modifica Constituţia. Sau dacă manifestă totuşi această intenţie înseamnă că nu au reflectat îndeajuns asupra tuturor implicaţiilor. Căci dacă nu va exista o voinţă politică puternică în favoarea anumitor soluţii constituţionale, aşa cum este bicameralismul, Traian Băsescu le va putea bloca prin intermediul Curţii Constituţionale. Să nu ignorăm că ultima decizie a Curţii referitoare la legea electorală conţine elemente pe baza cărora bicameralismul însuşi ar putea fi considerat nelegitim. Un referendum organizat în condiţii nedemocratice, în absenţa unei dezbateri reale, aşa cum a fost acela din 2009 pe tema unicameralismului, ar putea deveni în cele din urmă literă de lege pe fondul cecităţii unor politicieni prea grăbiţi să se bucure de toate avantanjele guvernării.