Cea mai grea meserie din lume

După două săptămâni petrecute la altitudini de peste 5000 de metri, şerpaşii nepalezi pot cânta fără grijă. Dar nu pentru că au coborât de pe munte, ci pentru că au reuşit să conducă fără incidente un nou grup de turişti occidentali plecaţi să descopere masivul himalayan.

Coloana vertebrală din Himalaya

Turismul montan şi ascensiunile la mare altitudine reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Nepalului. O adevărată industrie al cărei produs sunt miile de occidentali neexperimentaţi dar amatori de drumeţii la peste 4000 de metri. Începând cu plimbări de câteva zile şi sfârşind cu expediţiile comerciale care vizează Everestul, nimic nu este posibil fără prezenţa puternicilor şerpaşi şi a timizilor cărăuşi care ghidează şi poartă bagajele fiecărui turist care urcă în Himalaya.

Tinereţe de mare altitudine

Ang Puri Sherpa are doar 21 de ani şi s-a născut în leagănul etniei sherpa, districtul Solukhumbu de la poalele Everestului, într-un sat aflat la 3500 de metri. Încă din copilărie, corpul său a învăţat să se adapteze la aerul sărac în oxigen, specific marilor altitudini. Ang a dobândit astfel atributele fizice necesare unui căţărător redutabil şi, după ce a terminat trei clase şi a lucrat 4 ani într-un hotel, a devenit la doar 16 ani asistent de ghid în expediţiile din masivul Annapurna. „Doar în acest an am urcat de 5 ori până la 5400 de metri, în pasul Thorung La. Ştiu muntele de aici foarte bine, îl urc cu ochii închişi, am trecut de 18 ori peste altitudinea de 5500”, spune Ang cu un aer firesc. Deşi pentru noi par excepţionale, performanţele lui Ang sunt obişnuite în Nepal. Mai mult, se poate spune că tânărul este favorizat pentru că face parte din grupul etnic al şerpaşilor care deţine monopolul meseriei de ghid montan, fiind mult mai bine plătiţi şi mai respectaţi decât cărăuşii, numiţi generic „porteri”.

2 euro pentru 60 de kilograme

Cei mai mulţi turişti care urcă în Himalaya duc în spate doar un rucsac uşor şi asta pentru că porterii sunt cei încărcaţi cu zecile de kilograme ale bagajelor occidentalilor. Porterii care lucrează pentru turişti sunt printre cei norocoşi, fiind plătiţi cu aproximativ 4 euro pe zi, spre deosebire de cei care transportă mărfuri între satele nepaleze. Pentru aceştia, o zi de muncă echivalează cu 2 euro iar greutatea medie a încărcăturii variază între 40 şi 60 de kilograme. Beneficiind de un echipament precar, porterii ajung la înălţimi de peste 5000 de metri în şlapi sau în tenişi, dar rezistenţa lor fizică este uimitoare. Un porter ajunge să transporte chiar şi 95% din greutatea sa corporală, cercetătorii descoperind că secretul acestor performanţe incredibile este legat atât de modificări specifice la nivel molecular, cât mai ales de stilul de mers adoptat de aceşti oameni. Pe abruptele pante himalayene un porter alocă mai mult timp odihnei decât mersului, reuşind totuşi să se deplaseze cu o viteză de invidiat. În plus, felul în care încărcătura este distribuită s-a dovedit a fi extrem de eficient: bagajele sunt introduse într-un coş supradimensionat, numit doko, care este purtat în spate şi este legat cu o bandă lată şi lungă ancorată de fruntea porterului, locul unde este distribuită cea mai mare parte a greutăţii.

Mai ieftin decât un asin

Porterii şi şerpaşii sunt vestiţi nu doar pentru performanţele lor fizice dar şi pentru onestitatea şi religiozitatea lor. Faptul că un porter nu poate trişa la un joc de cărţi este un lucru testat deja de mulţi turişti. Însă dincolo de aceste uimiri occidentale se află un stil de viaţă dificil şi o sărăcie extremă care îi obligă pe aceşti oameni să practice una dintre cele mai dure meserii din lume. Cărările din Himalaya sunt pline de asini sau iaci folosiţi tot pentru transport. Dar atâta vreme cât închirierea unui astfel de animal este de trei ori mai scumpă decât a unui porter, cântecele cărăuşilor cerului vor continua să răsune în Himalaya.

Autor: Vlad Mixich