1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cearta democraţilor - bucuria comuniştilor

29 septembrie 2010

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a deschis astfel calea spre noi alegeri parlamentare anticipate.

https://p.dw.com/p/PPfc
Imagine: DW/Yuliya Semenova

La şedinţa de săptămâna trecută a Parlamentului Republicii Moldova, deputaţii Partidului Democrat au părăsit sala de şedinţe în semn de protest faţă de refuzul partenerilor de coaliţie de a aproba un proiect de majorare a pensiilor. Conflictul a fost aplanat după ce premierul Vlad Filat, lider al Partidului Liberal-Democrat, a promis că va veni luni, adică ieri, în Parlament, cu o soluţie economică a acestei probleme. Dar, surpriză! Luni, Guvernul a aprobat un proiect care prevede acordarea compensaţiilor pentru perioada rece a anului pensionarilor cu un venit mai mic de 900 de lei moldoveneşti (echivalentul a 54 de euro). Compensaţia aprobată de Guvern este de 130 de lei moldoveneşti (echivalentul a 8 euro).

Astfel, Guvernul condus de Vlad Filat a ocolit procedura parlamentară de amendare a Legii bugetului, iar partenerii de coaliţie l-au acuzat pe premier de egoism, minciună şi populism.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu: „Sfidarea alianţei, a colegilor care te-au adus în funcţie este un lucru urât şi ruşinos. De ce trebuia să facem acuma pe salvatorul?... Ca pe timpuri când totul depindea de ţarul Nicolae sau de primul secretar de partid, Brejnev”.

Mihai Ghimpu susţine că nu este pentru prima dată când Vlad Filat procedează în asemenea mod. La fel s-a întâmplat şi în cazul scoaterii sârmei ghimpate de la Prut: „Amintiţi-vă de sârma ghimpată! A iniţiat proiectul de scoatere a sârmei ghimpate grupul parlamentar al PL. Domnul Filat era membru al Comisiei parlamentare pentru cultură şi educaţie... Şi comisia trebuia să avizeze proiectul de scoatere a sârmei ghimpate. Filat iese de la şedinţa Comisiei, se duce la Guvern şi adoptă hotărârea cu privire la scoaterea sârmei ghimpate".

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, susţine că premierul Filat şi-a minţit partenerii de coaliţie: „Prim-ministrul şmechereşte! Vă asigur că nimeni din miniştri nu a fost informat care este calea propusă de Guvern şi anume calea de asumare a responsabilităţii. S-a mizat pe faptul că o să ne enervăm, o să ne supărăm şi o să ieşim cu moţiunea de cenzură”.

Liderul Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean: „Egoismul personal a prevalat asupra intereselor Alianţei pentru Integrare Europeană şi a ţării”.

Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal-Democrat, Mihai Godea, explică ocolirea procedurii parlamentare de oferire a compensaţiilor pentru pensionari prin faptul că în Parlament proiectul ar fi fost deformat din considerente populiste. Adică, partidele parlamentare ar fi insistat asupra unui adaos mai mare la pensii, ca să dea bine în faţa electoratului în preajma alegerilor - fapt ce ar fi pus Guvernul în dificultate, inclusiv în faţa Fondului Monetar Internaţional.

Mihai Godea: „Eu deseori fac trimitere la excesul de emoţie de care dau dovadă unii politicieni din Republica Moldova. Cred că şi astăzi a fost ziua emoţiilor pentru mediul politic, mai ales de la guvernare. Lucrurile se vor consuma, spiritele se vor calma şi vom merge înainte”.

În consecinţă, şedinţa de ieri a Legislativului, ultima înainte să fie dizolvat, la care Guvernul urma să prezinte raportul de activitate, nu a mai avut loc. Premierul Vlad Filat a părăsit şedinţa alianţei, a prezentat raportul de activitate la Guvern, iar miniştrii din partea Partidului Democrat şi ai Partidului Liberal au lipsit de la prezentarea raportului.

Totuşi, deşi se acuză reciproc, toţi liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au declarat că alianţa va supravieţui până la alegeri, iar după scrutinul din 28 noiembrie ea va fi refăcută, pentru a rezista în faţa poftei de revanşă a comuniştilor.

Analiştii politici susţin, însă, că divergenţele care nu mai contenesc în sânul alianţei, scandalurile de corupţie din ultima vreme şi lipsa unor reforme palpabile în domeniul justiţiei ar putea dezamăgi electoratul taberei democratice. Pe acest fundal pericolul revenirii comuniştilor la putere este din ce în ce mai real.

Autor: Vitalie Călugăreanu (Chişinău)
Redactor: Petre M. Iancu