Cenzura şi abuzurile puterii scot jurnaliştii turci în stradă

"Vorbeşte aici, dacă ai suficient curaj!", ar fi spus poliţistul, înainte de a-şi propti pumnul în faţa jurnalistului Gökhan Bicici. Fusese arestat pe 16 iunie, pe când relata despre protestul din parcul Gezi. Cineva a filmat momentul iar înregistrarea a făcut repede turul reţelelor de socializare de pe internet. Sunt patru poliţişti, în imaginile surprinse de un cameraman amator - patru poliţişti care dau de pământ cu Bicici după care îl calcă în picioare.

De patru ani, Bicici este reporterul unui post de televiziune privat, apropiat opoziţiei, IMC-TV. A fost unul dintre mulţii jurnalişti care au protestat vineri (12 iulie 2013), la Istanbul, împotriva cenzurii şi a brutalităţii poliţiei. "E începutul, doar. Lupta merge mai departe!", "Goliţi celulele, eliberaţi jurnaliştii!" şi "AKP, jos mâna de pe presă", au fost câteva dintre mesajele transmise puterii de către demonstranţi. Drumul spre Piaţa Taksim este blocat - poliţia foloseşte tunuri de apă pentru a împiedica accesul protestatarilor în deja celebrul spaţiu de joacă a contestatarilor.

Gökhan Bicici nu are legitimaţie oficială de presă, acesta fiind, susţine reporterul într-o discuţie cu Deutsche Welle, motivul arestării sale. "Există o legitimaţie galbenă, pe care o primesc jurnaliştii instituţiilor publice de presă. Sunt puţini care o primesc. Puterea reuşeşte, astăzi, să raporteze un număr mai mic de jurnalişti arestaţi", comentează Bicici. Guvernatorul Istanbulului, acuză reporterul, este vinovat pentru modul în care poliţiştii tratează media incomodă: "Dacă guvernatorul vorbeşte în public despre jurnalişti-fantomă, poliţiştii se simt autorizaţi să îmi smulgă legitimaţia, să mă bată, să mă culce la pământ şi să mă aresteze".

Şapte ore a stat închis în arestul poliţiei. A scăpat viu - şi asta nu este doar o vorbă-n vânt. Nu ar fi fost primul jurnalist turc dispărut fără urmă după o ambuscadă provocată de poliţie. I-a fost cu adevărat teamă, mai ales când unul dintre ofiţeri le-a ordonat oamenilor de ordine să-l care în clădire şi să-l rezolve. Exact cu aceste cuvinte.

Jurnalista de origine kurdă Zeynep Kuray, de la publicaţia de stânga Bir Gün (O zi) şi corespondentă a agenţiei kurde de presă Firat, prezentă şi ea la mitingul de săptămâna trecută, povesteşte că a petrecut un an şi jumătate în închisorile Turciei. A fost eliberată acum două luni, după ce a ispăşit o condamnare pentru acuzaţia că ar face parte dintr-o grupare declarată ilegală, Uniunea Comunităţilor Kurdistanului (KCK). "Au intrat pe 20 decembrie 2011 în locuinţele noastre, ne-au confiscat aparatele de fotografiat, agendele, carnetele de notiţe, toată documentarea pe care o aveam. Şi pe noi ne-au luat. Şi ne-au dus la închisoare. Au încercat să ne facă să tăcem. În închisoare au comis tot felul de abuzuri. Oricum nu era clar din ce motive fuseseră arestaţi din capul locului. Abuziv", explică jurnalista.

Nazan Özcan este redactor la ediţia de weekend a cotidianului Radikal. Cenzura este parte din viaţa ei de zi cu zi: "Şefii îţi pot spune că un anume material nu poate fi publicat, pentru că l-ar putea supăra pe prim-ministru. E neplăcut dar deja nu mă mai surprinde". Şi Bedri Baykam a protestat în parcul Gezi împotriva cenzurii. Baykam este un cunoscut artist turc şi jurnalist la publicaţia Cumhuriyet: "Ameninţarea artiştilor, cenzura aplicată scenei teatrale, toţi acei oameni ajunşi în închisori - în Turcia s-a mers deja prea departe". Recep Tayyip Erdogan "încearcă să fure Turciei dreptul la democraţie. Şi nu vom permite aşa ceva", conchide Baykam.