Cenzura prin asasinat

Un barometru infailibil indică existenţa sau inexistenţa democraţiei şi statului de drept într-o ţară sau alta: e vorba de libertatea presei. Fiindcă statele care nu le dau voie jurnaliştilor să critice neajunsuri nu respectă nici alte drepturi fundamentale, restrângându-le în cele mai diverse domenii.

Edificatoare e situaţia din ţări precum Corea de Nord, Birmania, Turkmenia, Belarus, Eritrea sau Zimbabwe, ale căror regimuri nu-i reprimă doar pe ziarişti, ci-şi prigonesc brutal şi populaţiile proprii. Tiranii nu admit nici un fel de obiecţii, şi cu atât mai puţin cele publice. Din vina unor tiranilor locuitorii statelor pe care le conduc trăiesc cu teama în suflet, economiile ţărilor tiranizate sunt la pământ, iar viaţa culturală moare. Iată climatul în care satrapii şi dictatorii în mâna cărora e pâinea şi cuţitul, precum şi adulatorii lor se simt ca peştele în apă, în timp ce ziariştii se sufocă.

Raportul anual al Reporterilor fără Frontiere deplânge însă şi soarta jurnaliştilor care, în zone de criză, nimeresc între fronturi, de pildă în Irak. Bilanţul tragic al anului trecut spune multe: Doar între Tigru şi Eufrat au pierit anul trecut 19 ziarişti, precum şi alţi 12 colaboratori ai unor concerne de presă. In covârşitoarea lor majoritate, ziariştii au fost asasinaţi de grupări teroriste. Nu puţini oameni de presă au fost răpiţi. In total, cel puţin 53 de ziarişti au fost ucişi anul trecut în lume, alţi peste o sută fiind arestaţi.

Din păcate, nici trupele americane nu sunt la adăpost de critici. In contul lor reporterii fără frontiere au trecut 4 victime. Se ştie de altfel că în război prima victimă e de regulă adevărul. Peste ocean, Seymour Hersh a criticat ceea ce ziaristul american a calificat drept „accentuatul jurnalism conformist al massmediei americane”. Anterior Hersh dezvăluise modul în care militari americani torturaseră deţinuţi în închisoarea irakiană Abu Ghraib şi afirmase că guvernul de la Washington i-ar prefera „pe ziariştii care laudă administraţia ori se abţin s-o critice prea sever”. Fapt este că SUA continuă să fie o ţară în care ziariştii se bucură de o amplă libertate. Dar şi în occident această libertate trebuie constant apărată, nefiind un dar divin, ci un bun care se câştigă prin luptă.

Ziariştii din ţările islamice sunt la ani lumină distanţă de libertatea de care se bucură jurnaliştii americani. In Siria, Arabia Saudită, în Algeria sau Sudan, gazetarii independenţi care nu se tem să critice gravele deficienţe girate de regimurile de la Damasc, Riad, Alger sau Kartum sunt agresaţi fizic şi trimişi după gratii. In Iran, jurnaliştii care-şi reclamă drepturile sau revendică introducerea de reforme sunt arestaţi în mod sistematic. Potrivit Reporterilor fără Frontiere, familiile ziariştilor iranieni nu se pot aştepta la tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Iniţiativele diplomatice menite să amelioreze imaginea externă a regimului fundamentalist islamic de la Teheran sunt inutile, câtă vreme până şi asasinii ziaristei Zahra Kazemi, ucisă după toate probabilităţile în urma schingiuirii ei bestiale în temniţele iraniene, rămân bine mersi în libertate.

Cea mai mare închisoare a ziariştilor se numeşte însă China comunistă. Reporterii de investigaţie care scot în evidenţă corupţia şi nepotismul marcând lumea activiştilor comunişti chinezi sfârşesc fără excepţie prin a fi arestaţi. Nu se ştie cu exactitate câţi dintre ei au înfundat până acum puşcăriile chineze. Potrivit mediilor occidentale, ar fi vorba de 26 de jurnalişti. E probabil însă ca această estimare să fie deosebit de conservatoare şi ca numărul real al ziariştilor arestaţi să fie net mai mare. Politicienii occidentali, printre care şi cancelarul german Gerhard Schroeder se feresc din păcate să condamne în mod adecvat această deplorabilă stare de lucruri. Nu mai puţin valabilă este această constatare şi în priovinţa massmediei ruseşti. Public, şeful executivului german a evitat întotdeauna să să-l critice pe liderul de la Kremlin Vladimir Putin pentru nivelarea televiziunilor ruseşti receptate pe întreg teritoriul federaţiei ruse.

Dar, în timp ce despoţii din fostul spaţiu sovietic continuă să-i considere pe ziarişti braţul prelungit al puterii, situaţia presei s-a ameliorat considerabil cel puţin în Ucraina, graţie revoluţiei orange.