1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cerealele aprind motoarele

1 martie 2011

Este vorba despre un nou tip de benzină numit Super E10, în a cărei compoziţie intră, desigur, binecunoscuta benzină super, dar şi zece procente de bioetanol.

https://p.dw.com/p/10R3r
Trestia de zahăr, agent mobilizatorImagine: AP

Uniunea Europeană şi Guvernul german doresc înlocuirea treptată a carburanţilor fosili cu cei biologici. Intenţia este însă una greşită.

Nu orice lucru catalogat drept "bio" este automat mai puţin nociv pentru mediu. La ora actuală există puţini carburanţi biologici care oferă avantaje incontestabile din punct de vedere ecologic. Printre acestea figurează gazul metan, obţinut din bălegar. Astfel de reziduri sunt însă disponibile doar în cantităţi limitate.

Dacă scopul UE este acela de a înlocui petrolul la scară largă, suprafeţe agricole imense vor trebui folosite pentru cultivarea de materii prime destinate producţiei de biodiesel, respectiv etanol, ca înlocuitor al benzinei. La acest capitol, Statele Unite şi Brazilia sunt principalii producători de carburanţi biologici, obţinuţi mai ales din porumb. Cultivarea de porumb pe arii extinse produce însă cantităţi mari de protoxid de azot (cunoscut şi sub numele popular de gaz ilariant), care dăunează mediului. Deloc neglijabilă este şi cantitatea de energie utilizată în procesul de transformare a porumbului în etanol.

Efecte la fel de nocive

Aşadar, alimentarea automobilului cu etanol produce aceaşi cantitate de gaze cu efect de seră ca şi carburanţii fosili, consideră specialiştii Ministerului elveţian al Mediului.

Iran Benzin Rationierung
O armă ce-ar putea rămâne fără muniţie, curândImagine: ISNA

Un exemplu şi mai grăitor al răului pe care îl generează asupra mediului producţia de biocombustibili este utilizarea uleiului de palmier, folosit în mai ales în ţările din sudul Asiei. În Indonezia, de pildă, mii de hectare de pădure tropicală au fost incendiate pentru a face loc plantaţiilor de palmieri, operaţiune care are efecte catastrofale asupra mediului din cauza fumului plin de dioxid de carbon provocate de arderi.

Între timp, UE a reacţionat şi solicită producătorilor de combustibili biologici garanţii că procesul industrial nu a afectat pădurea tropicală.

Continentul european a devenit însă tărâmul pe care sunt experimentate şi alte forme de combustibili biologici, consideraţi a avea un aşa-numit "bilanţ ecologic" mai bun. Specialiştii invocă din ce în ce mai des trestia de zahăr ca posibil furnizor de combustibil în viitor. Tresia de zahăr este mult mai eficientă decât porumbul sau grâul, dar nu creşte decât în zonele tropicale şi sub-tropicale, adică exact acolo unde ecosistemul planetei este cel mai sensibil.

Alimente mult mai scumpe

02.03.2011 DW-TV Fit und Gesund Fleisch und Gemüse

Cea mai gravă problemă anticipabilă rămâne posibila explozie a preţurilor la alimente, de vreme ce suprafeţele agricole ar putea fi insuficiente pentru a face faţă atât hrănirii omenirii, cât şi producţiei de combustibil.

Doar pentru a-şi atinge ţelul, anume ca 10 la sută din combustibilul necesar Europei să fie obţinut din cereale, UE are nevoie de o suprafeţă agricolă de dimensiunea Irlandei, apreciază institutul londonez pentru politica europeană de mediu. O astfel de politică de asigurare a necesarului de carburanţi nu ajută câtuşi de puţin mediul, ci îl distruge.

Soluţia durabilă de rezolvare a problemei nu poate fi decât conceperea de automobile ecologice, cu un consum redus de carburant şi o mai bună planificare a transportului în comun.

Autor: Johammes Beck / Vlad Drăghicescu

Redactor: Cristian Ştefănescu