Ceremoniile realităţii: Limbajul copilăriei

De două săptămîni a început şcoala. Pot spune fără riscul de a greşi că de la clasele primare pînă la ultimele clase de liceu cei mai mulţi dintre profesorii de limba română şi-au reluat predarea disciplinei prin eterna temă de clasă, enunţată pe un ton ceremonios dar ferm: „Copii, ia scoateţi voi o foaie de hîrtie şi scrieţi o compunere cu titlul: «Cum mi-am petrecut vacanţa»”.

Compuneri "scanate" în capul elevilor

Am certitudinea că nu greşesc – desigur fără a avea posibilitatea să măsor proporţiile acestei blazări profesionale, acestei lipse de prospeţime de care suferă multe cadre didactice. Elevii bineînţeles că au compunerile scanate în capul lor – pentru ei nu e o noutate nici faţă de anul trecut, nici faţă de acum doi ani sau de cînd sînt ei pe băncile şcolii.

Există apoi o a doua variantă, aceea a internetului – acolo de unde orice navigator poate să afle cum şi-a petrecut el vacanţa, găsind adică compuneri de-a gata. Cei mici trebuie să pomenească neapărat că au fost la bunicii lor la ţară, că s-au jucat cu căţeii şi păsările de curte, etc. etc, iar la un moment dat au văzut cum se desprinde o frunză veştedă din cireşul bunicilor şi ei au avut brusc revelaţia că a venit toamna şi că trebuie să se pregătească de noul an şcolar. O astfel de compunere-model e invariabil de nota zece.

Compuneri "de nota 10"

Compunerile de-a gata de pe internet sînt însă destinate mai ales elevilor din clasele superioare. O compunere de nota zece pentru un elev de liceu e obligatoriu să inventeze şi lecturile obligatorii şi facultative de pe timpul vacanţei, cu precizarea ce carte i-a plăcut cel mai mult şi mai mult. Atît de mult încît a citit-o cel puţin de două ori, stînd închis în casă şi refuzînd orice invitaţie, oricît de ispititoare, de a ieşi la obişnuitul film de duzină, la discotecă, la „Fitze” sau la „Taie Crapul” – cele din urmă sînt numele unor „cluburi” – aşa le spun ei – din Bucureşti, unde adolescenţii beau şi fumează temeinic, iar unii primesc şi botezul drogurilor.

Unde a rămas limbajul copilăriei?

Mă preocupă de mai mult timp cum a fost posibil ca încet-încet şi pe nebăgare de seamă copiii noştri să piardă limbajul copilăriei, cu tot ce presupune acest lucru – de la vorbire şi scriere, la gînduri şi preocupări zilnice. Cum a fost posibil ca ei să-l piardă, iar noi oamenii mari să nu ni-l mai aducem aminte. Să nu mai avem acces la limbajul deopotrivă proaspăt şi bogat al copilăriei şi, implicit, nici la metodele de a-l credita şi chiar de a-l impune copiilor noştri. Sigur că sînt cauze multiple, de la libertinajul din multe familii, la sistemul de învăţămînt dezastruos, într-o perpetuă devălmăşie. Nu există nici o scuză, din nici o parte.

Constat şi afirm cu toată răspunderea că din primele clase copiii noştri intră de fapt într-un sistem al lucrului făcut de mîntuială sau după bunul plac, într-un teritoriu al blazării şi ipocriziei, al partizanatului şi deseori al minciunii. Copiii noştri intră de mici într-o competiţie unde ei scanează adesea mai ales non-valorile – pentru că nimeni nu le spune ce sau cum să aleagă. Într-un cuvînt – şi sînt conştient că formularea mea e de o mare gravitate –, din primele clase de şcoală cei mai mulţi dintre copiii noştri sînt sortiţi unui lung şir de ani de degradare. Nu spun că lucrurile stau doar aşa, dar cred că sînt prea puţini cei care scapă şi prea mulţi cei care cad victime sistemului.

Cine e de vină?

Sigur că în general nu copiii poartă o vină, pentru că ei sînt prea necopţi pentru a putea cu adevărat să vadă şi să aleagă fără a fi ajutaţi. Problema acestui sistem în devălmăşie ar trebui să ne preocupe şi să ne apese pe noi, cei adulţi. Personal cred că aici nici o cale nu poate fi socotită nelegală, neprincipială sau prea violentă pentru a obliga autorităţile, începînd cu taberele noastre politice, să gîndească altfel priorităţile, să-şi regleze în altă parte conturile. Să cearnă întîi şi întîi funcţionărimea necalificată şi coruptă din sistemul de învăţămînt, pentru ca în felul acesta să îşi cîştige o libertate de decizie pe care nu o are: nu doar în ministerul de resort, ci şi în altele, care îi pot aduce sistemului de educaţie atingere proastă: anume de la ministerul finanţelor, culturii, muncii şi protecţiei sociale, pînă la cel al sănătăţii şi încă altele.