Cheia o deţine Israelul

Este sau nu Israelul o putere nucleară? Întrebarea sună retoric devreme ce El Baradei , Directorul IAEA - Agenţia Internaţională pentru EnergieAtomică - s-a deplasat şi în Israel pentru a pleda în favoarea unui Orient Apropiat denuclearizat. Cu toate acestea El Baradei a manifestat multă înţelegere faţă de imperativele securităţii statului evreu .

Să fi fost oare excesivă această comprehensiune? Cert este că El Baradei nu a putut anima conducerea de la Jerusalim să subscrie la ideea unui Orient Apropiat lipsit de arme nucleare. Gazdele nu au deviat cîtuşi de puţin de la linia lor politică şi nici nu au recunoscut pe faţă ceea ce toată lumea ştie demult : Israelul este singura putere nucleară în regiune şi dispune de sute de focoase atomice. Dar Israelul nu va fi primul care va recurge în eventualitatea unui conflict la acest tip de arme. Autorităţile statului evreu au recurs la acest binecunoscut argument atunci cînd a fost invocat proiectul unei regiuni denuclearizate: pericolul vine din partea Iranului şi nu a Israelului, Teheranul fiind cel care este intens angajat în programul de înarmare nucleară.

Cu toate acestea în anul 1958 cu ajutor francez şi cu consimţămîntul tacit al Statelor Unite , a început construirea primului reactor nuclear la Dimona.Era o perioadă în care statul evreu întreţinea relaţii strînse cu regimul de atunci al Iranului, cu dinastia şahilor. Mult mai tîrziu Teheranul a construit propriul său reactor nuclear la Busher, cu ajutor german. Deşi Teheranul susţine că programul său nuclear este de natură exclusiv paşnică, Israelul nu conteneşte să invoce potenţialul de ameninţare al acestuia. Iranul însă a semnat demult tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi din noiembrie trecut, la intervenţia europenilor, a semnat şi protocolul adiţional al acestui document. Israelul nu a aderat nicodată la acest tratat şi nici nu pare dispus să o facă iar El Baradei nu s-a străduit să împingă Jerusalimul în această direcţie. El a recunoscut făţiş că nu dispune de mijloacele de presiune necesare şi că de aceea nu poate conta decît pe bunăvoinţa guvernului israelian - care bunăvoinţă însă lasă de dorit. Or, ideea unui Orient Apropiat denuclearizat este cu totul salutară şi ea vizează în primul rînd Israelul. Libia a renunţat oficial la ambiţiile ei nucleare , în Irak nu au fost depistate indiciile concrete ale existenţei unui program de înarmare nucleară iar Siria, în pofida învinuirilor formulate de Israel, este departe de a dispune de un program nuclear. Doar Iranul ar fi capabil din punct de vedere tehnologic să dezvolte un program de înarmare nucleară. In configuraţia dată a Orientului Apropiat, Israelul nici nu poate uza de arme nucleare cu atît mai mult cu cît neagă existenţa unui astfel de arsenal în dotare proprie... Efectul de disuasiune nucleară nu poate fi obţinut decît dacă armele cu pricina există şi pot fi arătate. In conflictul cu palestinienii armele atomice nu slujesc la nimic. Cu Egiptul şi cu Iordania Israelul a semnat tratate de prietenie iar Siria şi Libanul nu prezintă o ameninţare la adresa statului evreu. Nici Irakul Libia şi Arabia Saudită nu trec drept adversari demni de luat în seamă. Doar Iranul este un potenţial duşman deşi este greu de crezut că Teheranul s-ar antrena de unul singur într-un conflict armat cu Israelul. Dimpotrivă , mai degrabă el se simte ameninţat de campania repetată de învinuiri pe care i le aduce Jerusalimul. Dacă acest scenariu de ameninţare ar fi demontat, în regiune ar putea surveni calmul. Cheia se află în mîinile Israelului ...

Peter Philipp/Rodica Binder