1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Chişinău: Preşedintele Parlamentului a fost demis

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău25 aprilie 2013

Trucurile politice nu mai contenesc în Republica Moldova. După ce liderul Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, a fost „alungat” de la Guvern, printr-o decizie a Curţii Constituţionale,

https://p.dw.com/p/18NNd
Imagine: AP

Suspectându-l pe finanţatorul PD, Vlad Plahotniuc, că ar fi uneltit obţinerea unei decizii politice anti-Filat, luni, de la Curtea Constituţională, PLDM a început răzbunarea. Astăzi, comuniştii au înregistrat iniţiativa demiterii liderului PD, Marian Lupu, din funcţia de preşedinte al Parlamentului, iar PLDM şi neafiliaţii au anunţat imediat că vor susţine iniţiativa. Chestiunea a fost inclusă în ordinea de zi, iar peste două ore liderul PD a fost revocat din funcţia de preşedinte al Parlamentului cu 76 de voturi ale comuniştilor, liberal-democraţilor şi neafiliaţilor. Înaintea votului, Vlad Plahotniuc i-a făcut o vizită la partid lui Vlad Filat, iar la ieşire a refuzat să le spună jurnaliștilor despre ce au discutat.

PLDM nu mai are ce pierde

După eşecul de luni, de la Curtea Constituţională, liberal-democraţii încearcă să obţină anularea votului pentru două documente votate în grabă de Parlament zilele trecute, ce erau menite să răsplătească PD pentru votul în favoarea învestirii guvernului Filat: Hotărârea cu privire la învestirea în funcţie a noului procuror general Corneliu Gurin şi aşa-numita „lege Plahotniuc” prin care a fost schimbat sistemul electoral – de la sistemul electoral proporţional s-a trecut, în doar două zile, la la cel mixt (50% din deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar alţi 50% pe circumscripţii uninominale).

O iniţiativă de anulare a votului pentru procurorul general a apărut deja în Parlament din partea comuniştilor. Aceştia susţin că au dovezi video că votul în favoarea lui Gurin a fost fraudat. „Solicităm ca Parlamentul să revină la votul de joia trecută, deoarece dispunem de înregistrări video care confirmă că nu au votat toţi cei număraţi la acea şedinţă ca votanţi în favoarea lui Gurin”, a declarat deputatul comunist Anatolie Zagorodnîi. La scurt timp după această declaraţie, deputatul PLDM, Ion Butmalai, a recunoscut că nu l-a votat pe Corneliu Gurin la funcţia de procuror general. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a refuzat să pună la vot propunerea deputaţilor comunişti de anulare a rezultatelor votului prin care Gurin a fost ales în funcția de procuror general, dar acest lucru se va întâmpla la una din următoarele şedinţe.

Anticipatele sunt inevitabile

Aşa cum arată acum atmosfera politică din Republica Moldova, probabilitatea alegerilor anticipate este foarte mare. Un Parlament nefuncţional (fără un preşedinte care să semneze legile adoptate) timp de 3 luni atrage dizolvarea acestuia. În plus, guvernul este demis, iar tentativele de negocieri în vederea învestirii unui nou executiv se pare că s-au epuizat.

Miercuri, Institutul de Politici Publice de la Chişinău a lansat un nou sondaj „Barometrul de Opinie Publică” din care reiese că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, comuniştii ar acumula mai multe voturi decât toate cele trei partide din fosta alianţă luate împreunã. PCRM ar obține peste 32 la sută din voturi, liberal-democrații puțin peste 12 la sută, iar liberalii 10 procente. Democrații au ajuns la limita pragului de accedere în Parlament, obținând doar 7 la sută din voturi. Potrivit sondajului, liderul comuniștilor Vladimir Voronin se bucură de cea mai mare încredere din partea populației, peste 18 la sută, depășindu-l pe liderul PLDM Vlad Filat care a avut o performanță relativ constantă în ultimele sondaje. Astfel, după ce în noiembrie 2012, aproape 20 la sută dintre moldoveni aveau încredere în Vlad Filat, astăzi doar 9 la sută pot spune acest lucru. Tot mai puțini oameni au încredere și în primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, dar și în liderul democrat, Marian Lupu, cu peste 6 la sută fiecare, fiind urmați de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu cu aproape 3%.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a spus că oamenii își pierd încrederea în elita politică. ”Parlamentul și partidele politice se află jos de tot, la acest capitol”. Biserica, mass-media, armata și primăria se bucură de cea mai multă încredere.

Majoritate comunistă în viitorul parlament

Comparativ cu datele ultimului sondaj, realizat în toamna anului trecut de Institutul de Politici Publice, starea de lucruri s-a schimbat mult pe scena politică moldovenească. Comuniștii au urcat cu 7% în topul preferințelor moldovenilor, având astăzi 32 la sută. Partidul Liberal-Democrat era cotat acum câteva luni cu 22 la sută, în timp ce astăzi adună doar 12 la sută. Și democrații sunt preferați de tot mai puțin moldoveni - de la 11 la sută în toamnă la 7 procente în prezent. Pentru liberali (PL) ar vota 10 la sută dintre cetățeni, cu un procent mai mult față de sondajul din toamnă.

Sondajul IPP relevă că dacă ar fi organizat un referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, 50 la sută vor vota pro. Întrebați dacă își doresc aderarea la Uniunea Vamală Rusia- Kazahstan-Belarus, moldovenii ar accepta acest lucru în proporție de 52 la sută.