1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Chişinăul simte apropierea pericolului

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău27 mai 2014

Instabilitatea din Ucraina vecină scade adversitatea politicienilor din Republica Moldova faţă de NATO. Au început dezbaterile despre posibila renunţare la statutul de neutralitate proclamat prin Legea Supremă.

https://p.dw.com/p/1C7PF
Imagine: picture-alliance/dpa

Întors zilele acestea din SUA, liderul celui mai reprezentativ partid din coaliţia pro-europeană de guvernare, preşedintele PLDM Vlad Filat, a declarat că slăbirea sistemului internaţional de garanţii, prin invadarea Crimeii de către Rusia, l-a determinat să-şi revadă poziţia faţă de eventuala aderare a Moldovei la NATO. Mai mult, el a reiterat că după destabilizarea Ucrainei, afluxul de spioni ruşi în Moldova s-a mărit şi sunt semnale care alimentează temerea că după alegerile de duminică din Ucraina, Rusia îşi va muta atenţia spre Republica Moldova. Mai exact, Rusia va încerca să influenţeze rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova, programate pentru 30 noiembrie 2014, pentru a nu admite ieşirea acestei ţări din zona sa de influenţă şi, în perspectivă, aderarea la UE.

Liberalii cer anularea Art.11 din Constituţie

În acelaşi context se înscrie şi sesizarea depusă luni, la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, de către deputaţii liberali. Aceştia cer magistraţilor să declare nul articolul 11 din Constituţie, care proclamă statutul de neutralitate al ţării. Deputaţii liberali cred că acest articol nu mai are valoare dat fiind faptul că în regiunea de Est a ţării staţionează peste 2500 de militari ruşi cu peste 20 mii tone de muniţie. În cazul în care Curtea Constituţională ar anula acest articol, Moldova ar putea solicita aderarea la NATO.

Prezent recent la Chişinău, secretarul adjunct NATO, Alexander Vershbow, a declarat că “în cazul în care Moldova ar fi implicată într-un război, NATO nu o va putea apăra, deoarece nu este stat membru şi nici beneficiar al Art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care se referă la garantarea securităţii. Dar, - a precizat el, - NATO va putea sprijini Moldova din punct de vedere politic”. La rândul său, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, declarase că „Rusia va respecta suveranitatea Republicii Moldova dacă aceasta îşi va păstra calitatea de stat neutru”.

Anumite acţiuni din ultimul timp ale Chişinăului, inclusiv înregistrarea în Parlament a proiectului de lege care prevede condamnarea penală a separatismului, seamănă cu pregătirea către ceva rău ce ar urma să i se întâmple Moldovei. Analiştii spun că ar trebui să ne aşteptăm la o nouă tentativă a Rusiei de a impune federalizarea Moldovei.

Pasiunea Rusiei - federalizarea Moldovei

Liderul socialist Igor Dodon a readus recent în discuţie un proiect de federalizare a Moldovei (ca modalitate de reintegrare a ţării), despre care unii analişti spun că ar fi fost scris la Tiraspol. Expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi susţine, însă, că promotorul acestui proiect „este unul din agenţii ruşi prin intermediul căruia Kremlinul încearcă să desfiinţeze statul Republica Moldova”.

Săptămâna trecută, în cadrul unei vizite în raionul Taraclia, premierul moldovean Iurie Leancă a declarat, în prezenţa şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, că „astăzi, ca niciodată, Moldova are nevoie de unitate”. (...) „În Moldova şi ucrainenii, şi ruşii, şi bulgarii, şi belaruşii se bucură de libertate culturală şi lingvistică”, a precizat prim-ministrul.

Fără NATO, Moldova nu va fi admisă în UE

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, consideră că Republica Moldova nu se poate integra în Uniunea Europeană fără a se integra în NATO, în contextul în care frontiera estică euroatlantică devine de interes strategic principal. Potrivit sociologului Dungaciu, există două minciuni flagrante în Constituţia Republicii Moldova. Prima este Articolul 13 în care limba este numită ,,moldovenească cu grafie latină”, iar cea de-a doua este Articolul 11, ,,Republica Moldova, stat neutru”, care stipulează că: (1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă. (2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său... Asta deşi trupele ruse sunt prezente în regiunea transnistreană încă din perioada sovietică. „Pentru un viitor european real al Republicii Moldova, cele două minciuni trebuie corectate”, susţine Dan Dungaciu.

Potrivit ultimului sondaj Barometrul de Opinie Publică, pentru aderarea Republicii Moldova la NATO ar vota doar 14% din cetăţeni, în timp ce peste 50 la sută ar vota împotrivă.