1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Chiar şi Eurovisionul are nevoie de pregătiri

3 februarie 2011

România îşi cunoaşte deja, încă din prima noapte a anului, reprezentanta la Eurovision, iar Germania se află în plină febră a pregătirilor - gazdă fiind a ediţiei 2011, care va avea loc la Düsseldorf.

https://p.dw.com/p/QxsW

Feel Your Heart Beat este motto-ul celui de-al 56-lea Eurovision Song Contest, concurs ce va strânge la start 43 de melodii reprezentând acelaşi număr de ţări.

Prima mare surpriză este întoarcerea Italiei în competiţie, după o absenţă auto-impusă de 14 ani. Austria şi Ungaria, care au lipsit patru, respectiv doi ani, se întorc şi ele pe scena celui mai urmărit eveniment al muzicii pop europene, organizat, anual, cu mici intermitenţe, din 1956 sub egida European Broadcasting Union (EBU).

A treia oară în Germania

Regula în prezent în vigoare, ca gazdă să fie ţara câştigătoare a ediţiei anterioare, a apărut abia în 1975. Germania a fost aleasă organizatoare a show-ului din 1957, ţinut la Frankfurt. Eurovisionul a revenit în Germania, la München, în 1983, după victoria lui Nicole Siebert cu celebrul Ein bischen Frieden. Următorul concurs câştigat de Germania a fost abia cel de anul trecut.

Finala din acest an, ce va avea loc pe 14 mai, are deja casa închisă. Cele 35.000 de bilete s-au vândut la preţuri cuprinse între 89 şi 189 de euro. Pentru semifinalele din 10 şi 12 mai se mai găsesc locuri, cele din faţă, de lângă scenă, costând 112 euro.

Concursul va fi prezentat de două nume grele ale showbiz-ului german: actriţa Anke Engelke, născută la Montreal, în Canada, vorbitoare fluentă de limbă franceză, şi Stefan Raab, vedeta unui late-night-show de televiziune, TV Total, şi, de altfel, "inventatorul" câştigătoarei de anul trecut, Lena Mayer-Landrut. Raab coordonează, de fapt, preselecţia germană, o co-producţie a canalului tv privat ProSieben şi a televiziunii publice NDR.

Deutschland Musik Eurovision Songcontest Sängerin Lena Meyer-Landruth und Stefan Raab Pressekonferenz
Moderatorul TV Stefan Raab şi Lena Meyer-Landruth, câştigătoarea Eurovision 2010Imagine: AP

Calificări pe reţete naţionale

Toţi cei 43 de participanţi trebuie cunoscuţi până cel târziu în martie. EBU permite fiecărei ţări să decidă asupra modului în care îşi alege reprezentantul în finală. Turcia, Armenia şi Bosnia-Herţegovina, de exemplu, au nominalizat, pur şi simplu, un concurent, fără a organiza o fază naţională de calificare.

În ce priveşte Germania, Stefan Raab a propus - şi propunerea sa a convins - un experiment după un model folosit în câteva din primele ediţii ale Eurovisionului: câştigătorul să îşi apere titlul. Ca atare, Lena a propus, pentru cele două semifinale, desfăşurate pe 31 ianuarie şi 7 februarie, 12 melodii, publicul urmând să voteze şase ce vor intra în finala din 18 februarie.

În istoria Eurovisionului, Luxemburgul a câştigat două ediţii la rând (1972 şi 1973), ca şi Israelul (1978 şi 1979). Doar Irlanda are trei victorii consecutive (între 1992 şi 1994) - dar deţine şi recordul absolut de victorii (şapte).

Regulamentul de vot rămâne cel de anul trecut: publicul îşi exprimă suportul prin telefon sau sms, oferind, astfel, o parte din punctaj, nota întreagă fiind completată prin aprecierile juriilor.

Audienţa estimată a serii Eurovisionului este de 120 de milioane de telespectatori, nivel comparabil cu cifrele înregistrate la decernarea Oscarurilor şi la Super Bowl, finala campionatului de fotbal american.

Autori: Jakov Leon / Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu