Chimia complicată a “dreptei”

Am arătat într-o analiză recentă că PNL riscă să piardă după alegerile europene poziţia de lider al dreptei, dacă nu obţine mai multe voturi decât toate celelalte partide prezidenţiale la un loc. Sondajele de opinie arată că PDL, PMP şi FC ar putea, prin însumare, să obţină mai multe voturi decât PNL. Desigur efectul nu ar fi vizibil în Parlament, dar ar crea simbolic un alt centru de greutate, cu efecte majore la prezidenţiale. Premisa unui asemenea calcul ar fi însă, aşa cum spuneam, aceea că PDL, PMP şi celelalte s-ar putea regăsi mai uşor pe aceeaşi poziţie făcând front separat de PNL.

Dar dacă premisa aceasta nu e valabilă? Într-o declaraţie pentru Gândul, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a părut foarte neîncrezător în posibilitatea unei colaborări cu PMP: „Foarte greu, foarte greu, dacă nu chiar imposibil. Pentru că ne va fi foarte greu să stăm la masă cu oameni care până ieri au fost lângă noi şi de astăzi cu toate forţele ne înjură.” El a făcut trimitere mai ales la replicile agresive ale Elenei Băsescu la adresa Monicăi Macovei şi altor miltanţi PDL, în contextul pregătirii listelor pentru europene.

Or, dacă aceste vorbe vor fi confirmate în viitor, toate calculele se schimbă. E prudent să nu luăm aceste afirmaţii ca pe nişte sentinţe definitive, căci ar putea exprima nu atât o decizie politică, cât un sentiment trecător.

Nu este indiferentă nici tactica preşedintelui Băsescu. Aşa cum ştim din experienţă, preşedintele nu caută consensul, ci încearcă să obţină poziţia dominantă, pentru a-şi putea apoi subordona grupările rivale. Aşadar, deşi doreşte un candidat unic al „dreptei” la prezidenţiale, nu va căuta să obţină acest lucru prin negocieri amicale, ci va încerca să pună celelalte grupări - PDL, FC, PNTCD - în situaţia de a accepta necondiţionat propunerea sa. De la ruperea USL, a intrat însă în joc şi PNL. Trecerea sa în opoziţie complică lucrurile foarte mult, pentru că oferă PDL spaţiu de manevră.

Impresia generală este că Vasile Blaga ar accepta reluarea colaborării cu Traian Băsescu dacă acesta ar iniţia un schimb de opinii de la egal la egal. Pentru Traian Băsescu ar fi floare la ureche să refacă dreapta, dacă ar iniţia o politică de reconciliere. Dar dacă nu o va face, aşteptând îngenuncherea rivalului, atunci acesta ar putea fi tentat să se apropie de PNL. Or, din clipa în care Crin Antonescu a redefinit radical termenii problemei, desemnând PSD ca principal adversar, nu mai există niciun obstacol serios în calea reapropierii.

Interesant este că şansa lui Crin Antonescu, dar mai ales a PNL pentru viitor ar spori pe seama obstinaţiei cu care Traian Băsescu urmăreşte mereu să obţină poziţia dominantă, refuzând politica de consens. Cu un PMP agresiv, hotărât să obţină victoria fără concesii, PDL şi PNL se vor găsi în situaţia de a se alia împotriva duşmanilor comuni: Băsescu şi Guvernul. Or, această eventualitate îl scuteşte pe Crin Antonescu de efortul penibil de a se tot dezice de trecutul său, încât să pară acceptabil pentru partizanii ireductibili ai preşedintelui. Ar putea fi un cuplu interesant: PDL are un trecut comun cu preşedintele şi o istorie de adversitate faţă de PSD, iar PNL are un trecut comun cu PSD şi o istorie de adversitate faţă de preşedinte. Uniunea dintre PNL şi PDL ar sta în forţele de respingere ale contextului, cel puţin la început.

Aşa cum am văzut însă, cei care începuseră, la un moment dat, reevaluarea PNL nu au fost democrat-liberalii, ci militanţii PMP. Ei sunt cei care şi astăzi acceptă, deocamdată aluziv, posibilitatea unei colaborări cu PNL pentru alegerile prezidenţiale. Ei sunt cei care au făcut concesia – teribilă pentru puritatea „doctrinei” – de a insera PNL printre grupările „dreptei”. Preşedintele caută în felul acesta să-i izoleze pe democrat-liberali şi să le învingă capacitatea de rezistenţă. O alianţă PNL-PDL i-ar fi fatală.