China, America şi crâncena lor luptă pentru întâietate

Declinul Americii e un subiect care a început de mult să fie discutat. Dezbaterile în această chestiune, rezervate iniţial unei mâini de experţi, se poartă mai nou, la maximă intensitate în mai toate ziarele, blogurile, şi la mai toate posturile de radio şi televiziune.

Summitul sino-american a determinat un ziar altminteri serios, precum cotidianul german de stânga, Süddeutsche Zeitung, să publice o fotografie a liderilor celor două puteri, în care Obama, datornicul, se încovoia în faţa creditorului şi omologului său de la Beijing, în timp ce Hu Jintao îşi domina copios interlocutorul.

Pe cât de sugestivă, pe atât de manipulatoare este această poză care, deşi nefalsificată, lansează un fals mesaj, sugerând că SUA ar fi pierdut în faţa Chinei comuniste poziţia de principală putere a lumii.

Realitatea este deocamdată alta. Ceea ce nu înseamnă că spectaculoasa ascensiune a Chinei ar fi fost frânată, ori că, în actuala lume globalizată şi tot mai interdependentă, America n-ar avea imense probleme, nu în ultimul rând economice şi bugetare.

Dar SUA continuă să fie, pe plan global, vioara întâi. Şi au toate şansele să mai rămână multă vreme vioara întâi, nu doar în domeniul militar, ci şi pe plan economic, ştiinţific, tehnologic şi mai ales politic.

Atuul lor principal e libertatea, pe care chinezii nu o au. Libertatea a atras către America marile valori ale lumii contemporane. Şi o va face şi pe viitor. Nici regimul comunist chinez, nici alte puteri şi state totalitare nu vor putea concura cu SUA în această sferă. Libertatea şi democraţia sunt cele care vor continua să garanteze preeminenţa occidentală în inextricabilele şi intercorelatele treburi globale.

Actuala administraţie americană neglijează vinovat chestiunea crucială a democraţiei şi drepturilor omului. Preşedintele Obama, laureat al premiului Nobel pentru Pace, îşi permite să ofere un banchet în onoarea unui dictator precum preşedintele chinez Hu Jintao, care menţine după gratii un scriitor şi disident anti-comunist ca Liu Xiaobo, şi el laureat al aceluiaşi Premiu Nobel pentru Pace.

În context, contează mai puţin că Obama a invitat China să respecte drepturile omului. E bine că şi-a confruntat oaspetele dela Beijing cu dosarul Liu - nici n-ar fi putut face altfel, dată fiind opinia publică americană - şi că a spus că libertatea de opinie constituie un drept universal.

E clar însă că, în esenţă, America lui Obama mizează pe moment pe cartea colaborării cu dictatura. O face în interesul menţinerii unei prezumtive stabilităţi, precum şi din pricina unei prosperităţi economice şi financiare obţinute de Beijing prin manipulări monetare, prin spionaj şi furt de tehnologie, precum şi prin reducerea la sclavie a unei părţi a populaţiei chineze.

Hillary Clinton a calificat relaţiile sino-americane drept cheie de boltă a stabilităţii mondiale în secolul 21. Şefa diplomaţiei americane se înşeală. În pofida oricăror aparenţe şi în ciuda noului belşug de care se bucură potentaţii chinezi, e clar că nici o dictatură nu va putea fi vreodată sursa unei stabilităţi autentice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident