Chipul nevăzut a lui Thomas Mann

Familia scriitorului este ea însăşi, tot în acest an, deţinătoarea unui preţios conglomerat jubiliar: 100 de ani de la naşterea fiicei lui Thomas Mann Erika, 100 de ani de cînd Heinrich Mann, fratele marelui scriitor, publica romanul „Doctor Unrat”. Pînă în 2005 drepturile de autor se află încă în posesia urmaşilor familiei Mann, mai exact a lui Frido Mann, cel mai iubit nepot al scriitorului german laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Frido Mann a fost imortalizat de ilustrul său bunic în romanul „Doctor Faustus”.

Celebra familie Mann a inspirat nenumărate biografii, un serial televizat savurat de telespectatorii amatori de cultură din întreaga lume şi recent, o monografie dedicată familiei Pringsheim, familia Katharinei (Katia) Mann, soţia devotată şi mama celor şase copii ai scriitorului.

Dar să revenim la cele cinci decenii care se împlinesc de cînd Thomas Mann s-a stins din viaţă, rămînînd mai prezent decît oricînd în peisajul cultural al acestor zile în Germania. Oraşul natal Lübeck, îi consacră ilustrului fiu un adevărat festival iar München, unde Thomas Mann a trăit vreme de 30 de ani, nu rămîne mai prejos. La Lübeck, festivalul a debutat cu decernarea pe 7 august a premiului „Thomas Mann” scriitorului Walter Kempowski, un fel de „tresorier” al memoriei colective şi individuale a

germanilor, înainte, în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, autor al impresionantului „Echolot” de 9.000 de pagini a acestei dramatice felii de istorie germană.

La 13 august, în inima Lübeck-ului, în catedrala Marienkirche, are loc ceremonia oficială a semicentenarului morţii lui Thomas Mann, în prezenţa preşedintelui Germaniei Horst Köhler şi a altor reprezentanţi ai vieţii politice. Supranumitul papă al literaturii germane Marcel Reich-Ranicki rosteşte elogiul celui trecut în nefiinţă, nu şi în uitare.

Cum afirmam, Thomas Mann este mai prezent decît oricînd în aceste zile şi în acest an. Un colocviu organizat la Lübeck înaintea ceremoniei de duminică, un „Cvartet literar” emisiune difuzată pe 17 august pe programul doi al televiziunii publice germane, consacrat lui Thomas Mann sunt cîteva din momentele de vîrf ale comemorării continue a autorului şi operei sale.

La Frankfurt pe Main, la Muzeul filmului german pînă pe 7 septembrie pot fi vizionate principalele ecranizări ale romanelor şi nuvelelor autorului aniversat: ”Moarte la Veneţia” în regia lui Luchino Visconti, „Muntele vrăjit” , „Casa Buddenbrock” ...

Dacă relaţia lui Thomas Mann cu a 7-a artă a fost ambivalentă – cert este că scrierile lui s-au pretat prin excelenţă ecranizărilor şi că autorul „Muntelui vrăjit” era încîntat de desenele animate ale lui Walt Disney.

La München anul jubiliar va culmina cu un festival Thomas Mann şi o expoziţie consacrată „clanului Mann” copiiilor scriitorului: Klaus, Erika, Michael, Monica,Golo şi Elisabeth, fiecare dintre ei o personalitate ieşită din comun.

Această avalanşă de manifestări comemorative şi jubiliare reconfirmă teza uşor nonconformistă dar plauzibilă a monumentalizării excesive a lui Thomas Mann. Ce cred autorii tineri despre Thomas Mann – aflăm din paginile cotidianului DIE WELT, ediţie din 12. august: „Mann este un geniu al secolului care joacă însă într-o altă ligă decît noi ceilalţi”, el este „un romancier straniu, în a cărui operă păcatele atît de omeneşti precum invidia ura, gelozia, patimile, lăcomia, sexul aproape că nu sunt prezente”...

Oficializarea extremă a semicentenarului Thomas Mann de către politicieni pare unor observatori aproape suspectă, dă de înţeles ziarul berlinez TAGESZEITUNG care întrevede în zelosul elogiu făcut culturii şi exponentului ei omagiat, o modalitate de a umple vidul de sensuri morale majore, creat de supremaţia economicului.

Poate din acest motiv, în biografia lui Thomas Mann, semicentenarul morţii sale şi cei 130 de ani împliniţi de la naşterea sa, i-a determinat pe unii exegeţi să scruteze adînc, tainele personalităţii autorului şi să descopere o calitate pe care el ar fi avut-o fără a o fi exhibat: aceea de a fi fost un soţ şi un tată iubitor.

Cheia acestei descoperiri se află în elogiul pe care Hermann Hesse îl semna la 16 august 1955 în paginile cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, în neutra Elveţie, unde Thomas Mann şi-a aflat odihna de veci la Kilchberg alături de Katja, Erika, Monika, Elisabeth şi Michael. Golo odihneşte în acelaşi cimitir, la mare distanţă de ai săi, aşa cum şi-a dorit, iar Klaus şi-a aflat şi mai departe, la Cannes, locul de veci .

Portretul pe care Hermann Hesse îl făcea în 1955 marelui său prieten, coleg şi maestru, sugera deja dincolo de onorurile publice care i-au fost aduse lui Thomas Mann, cîteva trăsături inedite ale personalităţii sale: „Ceea ce va face ca opera lui Thomas Mann să dăinuie cu mult dincolo de vremurile noastre zbuciumate sunt calităţile care decenii la rînd au rămas ascunse pentru marele public: căldura sufletească, capacitatea de a iubi, fidelitatea şi un înalt simţ al responsabilităţii – camuflate de ironia şi de virtuozitatea sa literară.”