1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Chișinăul a dat termen Rusiei pentru a-și repatria spionii

26 iulie 2023

Autoritățile moldovene trimit acasă zeci de diplomați ruși și personal tehnic din cadrul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău.

https://p.dw.com/p/4UQPy
R. Moldova | Guvern Chișinău
Sediul Guvernului de la ChișinăuImagine: Alexander Burakov/DW

Decizia vine după o investigație jurnalistică din care reiese că ambasada ar fi un mare centru de spionaj în coasta NATO, având pe acoperiș diferite sisteme de recepție prin intermediul cărora sunt spionați oficialii moldoveni și sunt desfășurate atacuri cibernetice.

Din 40 de diplomați ruși și tot atâția lucrători tehnici, la Chișinău vor rămâne 10 persoane cu funcții diplomatice și 15 angajați în funcții administrative, tehnice și de serviciu. „Această decizie vine ca urmare a numeroaselor acțiuni neprietenoase față de Republica Moldova, care nu au legătură cu mandatul diplomatic, precum și tentativelor de destabilizare a situație interne din țara noastră”, a explicat într-un comunicat diplomația de la Chișinău, după o nouă convocare a ambasadorului rus, Oleg Vasnețov.

Prin această măsură are loc echivalarea numărului personalului diplomatic, administrativ, tehnic și de serviciu – așa cum prevede articolul 11 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961. Acest document stipulează că, ”în lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menținut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil și normal, având în vedere împrejurările și condițiile existente în acest stat și nevoile misiunii în cauză”.

În conformitate cu nota diplomatică a Ministerului de Externe de la Chișinău, înmânată părții ruse, decizia anunțată miercuri de Chișinău trebuie îndeplinită până pe 15 august 2023.

Cu ce se ocupau „diplomații” ruși la Chișinău?

Potrivit unei investigații realizate de „Jurnal TV” și „The Insider”, rușii și-au umplut Ambasada din Chișinău cu sisteme de antene capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă. Au fost identificate 28 de astfel de dispozitive instalate pe acoperișurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice rusești din Chișinău – de două ori mai multe decât are Rusia la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile UEși cartierul general al NATO. În opinia experților contactați de echipa de investigație, echipamentele de pe acoperișul Ambasadei Ruse pot colecta informații sensibile pentru securitatea țării, fiind o amenințare reală.

Rețeaua rusă de spionaj tehnic din Chișinău s-a dezvoltat în special din 2015. Două structuri rusești binecunoscute, Direcția Principală de Informații (GRU) și Serviciul de Informații Externe (SVR), controlează un sistem sofisticat de recepție, dislocat la Ambasada rusă din Chișinău. Vorbim de sisteme de recepție a comunicațiilor prin satelit, conectate la tehnica specială amplasată în incinta Ambasadei sau în niște misterioase containere, prin intermediul cărora pot fi operate atacuri cibernetice asupra rețelelor guvernamentale.

În investigație apar două nume: Andrei Lenev, acreditat la Chișinău în 2016 în calitate de al doilea secretar al Ambasadei Federației Ruse, și Igor Bakulin, care i s-a alăturat trei luni mai târziu în calitate de lucrător tehnic. În realitate, potrivit jurnaliștilor de investigație, ambii sunt ofițeri GRU. Lenev și Bakulin s-ar fi ocupat de colectarea datelor, preponderent cu caracter militar, din rețelele guvernamentale și fibre optice, în timp ce un alt grup (grupul SVR, alcătuit din Gunin și Tonkih, ultimul înlocuit ulterior cu Kovaliov), era responsabil de setarea dispozitivelor și efectuarea atacurilor cibernetice prin penetrarea rețelelor WI-FI.

Rusia l Purtătoarea de cuvânt a MAE l Maria Zaharova
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria ZaharovaImagine: SNA/IMAGO

Rusia a reacționat cu amenințări

Rusia a reacționat imediat. Reprezentanta MAE rus, Maria Zaharova, a amenințat că decizia autorităților de la Chișinău de a reduce numărul diplomaților ruși „nu va rămâne fără răspuns”. Iar despre investigația jurnalistică apărută recent a spus că este „o povestire fantezistă care nu are nimic în comun cu realitatea”.

La rândul său, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a menționat miercuri că antenele de pe clădirea Ambasadei sunt vechi și „ruginite” și a amenințat și el autoritățile moldovene: „Cei care au luat asemenea decizii trebuie să înțeleagă ce urmări vor fi pentru ei. Decizia are legătură cu rusofobia. Vor fi luate măsuri radicale. (…) În noile condiții vom găsi o posibilitate să reconstruim, pe viitor, relațiile puternic deteriorate dintre două popoare și țări”, a menționat Vasnețov.

În legătură cu acest caz, miercuri, în cadrul ședinței guvernului de la Chișinău, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a spus că, prin reducerea numărului de diplomați ruși acreditați în Moldova, autoritățile creează „o situație în care la Chișinău se vor afla mai puțini indivizi care lucrează la destabilizarea țării”. „Timp de mai mulți ani sau chiar decenii am asistat și am fost ținta ostilității Rusiei. Unele acțiuni au fost realizate inclusiv prin intermediul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău. Este important ca serviciile diplomatice să se concentreze pe dezvoltarea bunelor relații, nu pe acțiuni de destabilizare, care nu țin de serviciul diplomatic”, a spus ministrul Popescu.

La sfârșitul lunii iunie, și România a trimis acasă 40 de diplomați ruși de la Ambasada Rusiei din București. Moscova a organizat pentru aceștia o cursă aeriană specială.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.