Church of Fear

"Church of Fear" s-ar putea traduce aproximativ prin "biserica temerilor". La Köln, Christoph Schlingensief a instalat-o pe terasa superioară a muzeului de artă contemporană. Este o construcţie modestă de circa zece metri pătraţ, încoronată de o mică clopotniţă şi cu o copertină la intrare. Acest tip de capelă a fost preluat din arta bisericilor în lemn din lumea exotică a insulelor Caraibe.

Regizorul german, care mai activează şi ca artist acţionist, - un talent polivalent ca şi colegul român Perjovschi, a lansat acest proiect în ziua de 20 martie, cînd începea în anul 2.003 războiul din Irak. Motto-ul lui era: "A venit vremea să lansăm temerile în ofensivă." Pe tricourile negre pe care le poartă membrii organizaţiei sale este înscrisă în alb cu majuscule prescurtarea emblematică COF.

Acest proiect lansat de Schlingensief împreună cu opt parteneri a reuşit în acest scurt timp să aibă circa o sută de filiale susţinute de mai bine de 370 de grupuri de simpatizanţi. Este o iniţiativă de solidaritate publică care se consideră o alternativă la orice dogmatism promovat de politiceni sectari, de predicatori de televiziune sau de teoreticieni ai unei conspiraţii internaţionale. Practic, est un sistem de reculegere pentru eliberarea de temerile prezente în toată lumea. O terapie de grup practicată cu metode artistice. Un loc de pelerinaj pentru oamenii de orice credinţă, care a fost prezentat pentru prima oară la a 50-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia.

Repetăm că ambele proiecte pe care le-am prezentat coincid cu organizarea la Köln a Zilelor Internaţionale ale Tineretului la care se aşteaptă şi participarea papei Benedict al XVI-lea. Nu mai este vorba de simple coincidenţe. Intr-un fel, aceste iniţiative ale directorului Kaspar König contribuie şi la procesul de integrare europeană a României prin relaţia personală care se stabilşte între Dan Perjovschi şi Christoph Schlingensief.

Capela acestuia din urmă este un loc al penumbrei, cu o uşă batantă de proporţii normale la ceea ce am putea numi "intrarea principală" într-un spaţiu obscur dotat cu o ieşire secundară de mărimea unei intrări într-o cuşcă de căţel. Inăuntru este un fel de cabină-dulap ferecată, pe care am putea-o considera un confesional cu o mică scenă-ferestruică blocată, anonimizată de perdele din catifea. Secretul absolut în care ne putem descărca angoasele.