Cine îl sprijină pe Hamid Karsai?

Preşedintele afgan Hamid Karsai a alergat cu sufletul la gură către George Bush, cerându-i ajutor. Actuala criză a ostatecilor, semn al întăririi talibanilor, înflorirea comerţului cu droguri şi înrăutăţirea situaţiei din Pakistanul vecin. Toate contribuie la slăbirea poziţiei lui Karsai, care nu s-a bucurat niciodată de o stare de normalitate. Guvernul lui Karsai se menţine cu greu la conducere, cu contribuţia trupelor NATO. Dar, dincolo de Kabul, influenţa sa este aproape inexistentă. Dovada? Eforturile zadarnice de eliberare a ostatecilor coreeni sau germani.

Ce-i de făcut?

Ce poate face preşedintele Bush pentru a trage sforile puterii în favoarea lui Karsai? Statele Unite pompează anual câteva miliarde de dolari în Afgansitan.

Şi acest fapt, ca de altfel întreg ajutorul internaţional au contribuit la reducerea drastică a mortalităţii infantile. 85.000 de copii trăiesc astăzi în Afganistan, copii care, sub guvernul taliban nu ar fi ajuns să îşi serbeze niciodată al şaselea an de viaţă. Jumătate dintre micuţi sunt fetiţe şi majoritatea va merge la şcoală, ceea ce sub guvernul taliban era impoisbil de acceptat. Aceste succese palpabile intră în contul lui Bush şi la ele s-a referit preşedintele american şi în timpul întâlnirii cu Karsai.

Dar, succesele admirate în Occident sunt iluzorii. În Afganistan, prezenţa celor 20.000 de soldaţi americani nu este privită cu ochi buni. Acţiunile lor împotriva talibanilor şi membrilor al Quaida s-au soldat cu sute de victime din rândul civililor. O situaţie impusă însă de fortificarea talibanilor. Intervenţia trupelor NATO în sudul ţării s-a transformat dintr-o misiune de pace într-una de război, în care civilii intră deja în contul faimoaselor pagube colaterale. Guvernul Karsai a cerut de mai multe ori trupelor ISAF să acţioneze mai atent. În plus, escaladarea situaţiei serveţte intereselor talibane. Fiecare copil ucis în timpul unei acţiuni NATO cântăreşte mult mai mult decât unul salvat prin reducerea ratei mortalităţii infantile.Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul distrugerii culturilor de mac, atţt timp cât ţăranii nu au alte surse de venit.

Între timp, atât militarii cât şi experţii pe probleme de securitate au căzut de comun acord: talibanii profită de pe urma luptelor din zona de graniţă cu Pakistanul. Acolo însă, spre deosebire de situaţia trupelor americane, mâinile lui Bush sunt legate.

Puterea generalului Musharraf atârnă de câteva fire şi acelea slăbite după intervenţia asupra Moscheei Roşii. O intervenţie americană, fie ea şi numai pentru prinderea mulahului Omar sau lui Osama bin Laden ar putea duce la prăbuşirea Pakistanului.

Se pare că asistăm practic la o răzbunare, răzbunarea deciziei Washingtonului de a uita Afganistanul, în umbra războiului din Irak. La fel ca şi lipsa unei strategii comune occidentale pentru reconstrucţia civilă. Acum, aproape de finalul mandatului lui Bush, nu se mai poate obţine nici o corectură. Karsai trebuie să aştepte până la alegerile prezidenţiale americane – dacă nu va fi prea târziu. Până atunci însă statele membre NATO ar face bine să găsească o strategie adevărată pentru reconstrucţie. În caz contrar, o nouă criză a ostatecilor ar putea dăuna grav coaliţiei trupelor ISAF.