Cine și cum decide cu privire la pensiile speciale?

Curtea Constituțională a invalidat pensiile speciale pentru primari și consilieri locali în urma unei contestații a guvernului Cioloș. Argumentația va fi publicată mai târziu, dar, din declarațiile făcute de președintele Curții, Augustin Zegrean, se poate deduce că, în esență, pensiile speciale au fost invalidate în numele egalității de tratament și a eliminării privilegiilor sociale.

Dar e o diferență de principiu între pensiile membrilor consiilor locale și cele ale membrilor Parlamentului? Sau, dacă pensiile primilor au fost invalidate, nu ar trebui invalidate și pensiile speciale ale deputaților și senatorilor? În fine, cum se face că o lege e neconstituțională și alta, foarte asemănătoare, este pe deplin constituțională?

Am mai scris despre acest subiect. O lege e constituțională atât timp cât nu e contestată și invalidată de o instanță anume învestită. Prin urmare, dacă legea pensiilor speciale pentru parlamentari nu a fost contestată la CCR , ea continuă să fie constituțională. Președintele Klaus Iohannis ar fi putut să conteste legea la Curte, dar nu a făcut-o, pentru că a fost, probabil, de acord cu ea. Sau mai curând pentru că a vrut să-și creeze un sprijin politic în Parlament de care avea, indirect, mare nevoie.

De exemplu, după demisia premierului Victor Ponta, președintele a propus un guvern de ”tehnicieni” care nu putea trece fără susținere parlamentară. Să nu uităm că președintele Iohannis a spus despre sine, încă din campania electorală, că este ”un om foarte pragmatic”. În plus, există mai multe țări europene, printre care și Germania, care acordă pensii speciale membrilor parlamentului național, ceea ce i-ar fi ușurat sarcina în cazul unei dezbateri mai aprinse.

Dacă legea ar fi ajuns la CCR nu știm însă ce s-ar fi întâmplat. Astăzi, judecătorul Augustin Zegrean sugerează că ar fi respins-o ca și pe cea privitoare la consilierii locali, dar nu ne putem baza pe simple vorbe și acelea neduse până la capăt: ”Eu am așteptat foarte tare ca legea aceea să fie trimisă la Curte pentru verificare. Toți parlamentarii s-au lăudat la televizoarele voastre că vor face sesizare la Curte, dar nu au făcut-o” (Agerpres).

Prin urmare ceea ce ni se pare moral nu e totuna cu ceea ce este legal și - fapt și mai semnificativ - ceea ce este constituțional poate fi la fel de bine neconstituțional, după caz. E o convenție, așa cum au demonstrat, cu cinism aparent, teoreticienii marcanți ai dreptului. Asta înseamnă că decizia este tot una politică, atât numai că este una camuflată. Dacă președintele Iohannis avea interesul să trimită legea pensiilor deputaților la Curte, este foarte probabil ca ea să fi fost invalidată.

Dar reversul situației este că nici indignarea morală nu este o atitudine pe deplin întemeiată, căci Parlamentul este, în definitiv, cea mai importantă instituție a democrației reprezentative și, prin urmare, poate decide ceva ce pare injust, dar care se justifică ca act de suveranitate. Or, dacă Parlamentul deține puterea, nu rămâne decât ca legea să fie schimbată după alegeri de un alt Parlament, cu altă orientare.

Discuția aceasta pare tehnică și plicticoasă, dar ea conține chiar miezul înfruntărilor politice din ultimii ani. Comisia de la Bruxelles a avut ca obiectiv să-și consolideze puterea asupra statelor membre prin intermediul Curților Constituționale, aspect evident în România anului 2012, în Ungaria ultimilor ani și foarte recent în Polonia. Curțile Constituționale au tins să fie mecanismele de transmisie ale autorității supranaționale, atât prin reglementările explicite introduse în constituțiile noilor state membre, cât și prin autonomizarea acestor instanțe față de politica locală.

Recenta dispută legată de Polonia ilustrează perfect acest lucru, căci partidul lui Jarosław Kaczyński (PiS) și-a propus să obțină mai multă putere în detrimentul Comisiei de la Bruxelles, la fel ca David Cameron în Marea Britanie sau ca Viktor Orban în Ungaria. În replică, vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a făcut acest anunț grăitor: „Comisia Europeană a decis să efectueze o evaluare preliminară a situației din jurul schimbărilor de la Curtea Constituțională din Polonia în cadrul procedurii UE de apărare a statului de drept.”

Problema este așadar cui îi revine suveranitatea: Parlamentului, ca expresie a voinței naționale sau Curții Constituționale, ca exponentă a unei raționalități universaliste? Sau amândurora, într-o formă de împărțire a puterii? În aceste întrebări stă principala luptă politică a viitorului.